Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că valorile termice se vor apropia de cele normale pentru această perioadă a anului, iar cerul se va menține variabil în cea mai mare parte a țării.
Prognoza meteo ANM pentru principalele regiuni
"Vremea va continua să se încălzească, iar temperaturile se vor apropia de cele normale pentru ultima decadă a lunii septembrie.
Cerul se va menține variabil, cu unele înnorări în aproape toată țara pe parcursul zilei. Vor exista șanse de precipitații în Crișana, unde vântul va avea unele intensificări în timpul ploilor. De altfel, vântul va sufla slab și moderat în restul României.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Temperaturile maxime se vor situa între 17 și 26 de grade Celsius, iar temperaturile minime vor fi cuprinse între 4 și 17 grade Celsius. Cele mai scăzute valori se vor înregistra în Transilvania, unde vor fi 4 grade Celsius", au transmis meteorologii, potrivit observatornews.ro.
Prognoza meteo ANM 25 septembrie 2022: Vremea în București
Cerul se va menține variabil, cu unele înnorări în a doua parte a zilei.
De altfel, vântul va sufla slab și moderat, iar șansele de precipitații sunt scăzute.Temperatura maximă va fi de 23 de grade, iar cea minimă de 9 grade.
Prognoza meteo ANM 25 septembrie 2022: Vremea în Constanța
Începutul acestei zile ne va întâmpina cu un cer înnorat. În timpul zilei cerul se va păstra înnorat, doar seara norii se vor risipi lăsând cerul senin. Nu vom avea parte de ploaie.
Temperatura maximă va fi de 22 de grade, iar cea minimă de 12 grade.
Prognoza meteo ANM 25 septembrie 2022: Vremea în Brașov
Începutul acestei zile ne va întâmpina cu un cer senin, va fi o vreme însorită mai bine de jumătate de zi.
Temperatura maximă va fi de 17 grade, iar cea minimă de 3 grade.