Miercuri vremea ajunge una normală pentru această perioadă.
Totodată, va fi soare în multe zone din țară. Iarna târzie se duce. Temperaturile foarte scăzute, cu care ne-am confruntat în ultima vreme, dispar și ele, intrând de miercuri în limitele climatologice normale.
Prognoza meteo ANM joi, 21 aprilie 2022. Cum va fi vremea la nivelul întregii țări?
Vremea va fi caldă joi, 21 aprilie 2022 în cea mai mare parte din țară.
În multe zone va fi însorit, inclusiv în Capitală, iar temperaturile vor fi în creștere, chiar față de miercuri, când deja a început să se încălzească și să fie soare în multe regiuni.
În Capitală temperaturile anunțate de meteorologi sunt cuprinse între 5 și 17 grade Celsius. Totodată, cerul va fi în mare parte însorit.
De Paște ne așteaptă o vreme frumoasă în Capitală și în multe alte regiuni.
În Brașov, oraș în care cu câteva zile în urmă a nins, vor fi perioade cu soare, iar temperaturile vor fi cuprinse între 1 și 14 grade Celsius.
În Iași se anunță ploi, dar nu va fi frig, temperaturile urmând să fie cuprinse între 3 și 15 grade Celsius.
În vest va fi frumos. Temperaturi cuprinse între 8 și 17 grade se anunță în Timișoara și între 7 și 17 grade Celsius în Arad.
Cerul va fi parțial noros în ambele orașe mari din vest, dar vor fi și perioade în care va bate soarele.Citeste si: Cum va fi vremea de Paște în 2022. Prognoza meteo pentru 24 aprilie 2022
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Vremea în București joi, 21 aprilie 2022
Vremea va fi frumoasă joi, 21 aprilie 2022 în Capitală. Încă de miercuri a început să fie soare, iar maximele să se apropie de cele normale pentru această perioadă, dar joi va fi și mai cald în București.
Maxima anunțată este de 17 grade momentan, în timp ce minima va fi și ea în creștere, de 5 grade.
Temperaturile vor crește constant în Capitală, iar de Paște va fi foarte frumos.
Maximele în perioada sărbătorii Învierii Domnului vor fi în jur de 25 de grade Celsius. Ocazional maxima va depăși această valoare.
Vremea în Brașov joi, 21 aprilie 2022
Vreme frumoasă și în Brașov joi, mai ales dacă luăm în considerare că în urmă cu câteva zile era iarnă în toată regula aici.
Temperaturile vor fi cuprinse între 1 și 14 grade Celsius.
Se anunță ploi vineri și sâmbătă, dar duminică, în ziua de Paște, va fi soare, iar maxima zilei va depăși 20 de grade.
Vântul va sufla foarte slab joi.
Vremea în Iași joi, 21 aprilie 2022
În Iași va ploua joi, dar nu va fi frig.
Temperaturile anunțate de meteorologi sunt cuprinse între 3 și 15 grade Celsius.
Vineri va fi cald și soare, temperaturile fiind cuprinse între 8 și 18 grade Celsius.
Chiar dacă sâmbătă va ploua, în ziua de Paște va fi frumos în Iași.
Citeste si: Mersul trenurilor Paște 2022: Cum circulă trenurile în perioada sărbătorii Învierii Domnului! Anunțul CFR