Prognoza meteo ANM marți, 11 octombrie 2022. Se întorc ploile, iar temperaturile vor fi în ușoară scădere

Author: Bianca Hriscu

Prognoza meteo ANM pentru ziua de marți, 11 octombrie 2022

Sursa: unsplash

Pentru ziua de marți, meteorologii anunță o ușoară răcire a vremii, dar și ploi slabe. Iată prognoza meteo ANM pentru ziua de marți, 11 octombrie 2022.

După un weekend cu vreme bună, meteorologii anunță ploi slabe în aproape toată țara în cursul zilei de marți. Atmosfera va fi în general închisă, iar temperaturile se vor afla în scădere față de zilele precedente. Iată cum va fi vremea la nivelul întregii țări.

Prognoza meteo ANM marți, 11 octombrie 2022. Cum va fi vremea la nivelul întregii țări?

În cursul zilei de marți, vremea va fi în general închisă și ceva mai rece comparativ cu weekendul ce a trecut. Meteorologii anunță că în partea de sud-vest a țării, cerul va fi mai mult noros, iar în restul regiunilor, înnorările vor fi temporare. Precipitații sub formă de ploaie sunt anunțate în Oltenia, Banat și în sudul Transilvaniei. În aceste regiuni va ploua slab, iar meteorologii anunță că spre seară și noaptea, izolat vor fi ploi și în celelalte zone. 

Temperaturile maxime se vor încadra marți între 15 și 21 de grade, în timp ce minimele vor fi cuprinse între 5 și 13 grade.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că va fi ceață dimineața și noaptea, în special în regiunile intracarpatice. 

Ploi în aproape toată țara marți, în special după lăsarea serii
[Sursa: pexels]

Citeste si: Momentul în care iaht de lux se scufundă în mare, după ce a fost lovit de furtună- Video

Prognoza meteo ANM București marți, 11 octombrie 2022

Potrivit datelor venite din partea ANM, ziua de marți aduce înnorări temporare în București, iar spre seară și noaptea vor crește șasele de precipitații. Vântul va sufla slab și moderat, iar maxima din timpul zilei va fi cuprinsă între 20 și 21 de grade. Noaptea, cerul va rămâne acoperit de nori, iar minima se va încadra între 9 și 11 grade.

Prognoza meteo ANM Brașov marți, 11 octombrie 2022

La Brașov, meteorologii anunță că cerul va fi acoperit de nori întreaga zi, iar atmosfera va fi una închisă. Maxima din timpul zilei nu va trece de 17 grade. Noaptea, norii se vor strânge și își vor face apariția ploile, iar temperatura minimă va coborî până la 9 grade.

Prognoza meteo ANM Constanța marți, 11 octombrie 2022

Se anunță vreme cu nori și soare la Constanța în cursul zilei de marți, iar maxima va fi de 19 grade. După lăsarea serii, cerul va fi parțial spre predominant noros, iar temperatura minimă va fi de 12 grade.

Citeste si: Analiză The Guardian. Un important om de știință britanic avertizează că o catastrofă climatică globală! Încălzirea Pământului crește riscul de cutremure și tsunami-uri și agravează foametea