Vremea va fi deosebit de caldă în cursul zilei de marți, 21 iunie 2022. Meteorologii anunță că maximele pot atinge până la 34 de grade în anumite regiuni. Ce se întâmplă cu precipitațiile și cum va fi vremea în București, la munte și pe litoral?
Prognoza meteo ANM marți, 21 iunie 2022. Cum va fi vremea la nivelul întregii țări?
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că vremea se va menține călduroasă în toate regiunile marți, 21 iunie 2022.
Cât despre precipitații, meteorologii spun că în noaptea de luni spre marți vremea poate deveni instabilă, astfel că pot să apară averse însoțite de descărcări electrice, vânt puternic și grindină în special în extremitatea de nord și nord-vest a țării.
În cursul zilei de marți, vremea va fi în general frumoasă, însă după prânz și noaptea se vor strânge norii și pot să apară averse la munte, în centrul, estul, sud-estul dar și în nord-estul teritoriului. Vântul va sufla cu putere în aproape toată țara, dar în special în Oltenia, Transilvania, nordul Moldovei și pe crestele montane.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Citeste si: Cum va fi vara anului 2022 în România. Ce temperaturi se vor înregistra în București
Vremea în București marți, 21 iunie 2022
În zona Capitalei, vremea va fi în continuare călduroasă, astfel că la orele amiezii se vor atinge maxime de până la 33-34 de grade. Atmosfera va fi una plăcută, iar pe timpul zilei vremea va fi frumoasă.
Spre seară pot să apară manifestări ale instabilității atmosferice, mai exact ploi însoțite de tunete, fulgere, vijelii și grindină.Vremea în Brașov marți, 21 iunie 2022
Vremea va fi caldă și la Brașov în cursul zilei de marți, însă maximele se vor apropia de normalul perioadei, astfel că se vor înregistra 27 de grade la orele prânzului. Meteorologii anunță că pot să mai apară averse de scurtă durată în cursul zilei, vremea devenind instabilă.
Vremea în Constanța marți, 21 iunie 2022
Pe litoral se anunță vreme frumoasă și caldă marți, 21 iunie 2022. Cei care se află la malul mării vor avea parte de vreme bună, cu mult soare și o temperatură maximă de 30 de grade. Noaptea, atmosfera va fi una plăcută, cerul va fi mai mult senin și se va înregistra o minimă de 20 de grade.