Temperaturile se vor menţine în general peste mediile normale ale perioadei. Totodată, regimul pluviometric va fi excedentar în toată țara, conform estimărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Prognoza meteo ANM pentru principalele regiuni
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în cele sud-estice.
Cantitățile de precipitații vor fi în general excedentare în regiunile extracarpatice, dar mai ales în zonele montane și sub-montane din jumătatea sudică a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Cu alte cuvinte, va ploua mult în toată țara, întrucât nu vor fi condiții de ninsori, din moment ce temperaturile vor fi mai mari decât normalul calendaristic.
Vremea în București
În București, de dimineață și până seara soarele va sta ascuns în spatele norilor, va fi o zi înnorată. În schimb, în timpul serii acești nori vor aduce cu ei și ploaie. Meteorologii au anunțat că maxima se va situa în jurul valorii de 13 grade, iar minima din timpul nopții va coborâ până la 8 grade.
Vremea în Brașov
Dimineața acestei zile ne va întâmpina cu un cer înnorat. În timpul zilei, cerul se va păstra înnorat, iar în timpul serii acești nori vor aduce cu ei și ploaie. Temperatura maximă va fi de 10 grade Celsius, iar temperatura minimă va fi de 5 grade Celsius.
Citeste si: Avertizare meteo de ultimă oră! Încep ninsorile și lapovița
Vremea în Iași
Începutul acestei zile ne va întâmpina cu un cer înnorat. În timpul zilei, acești nori vor aduce și ploaie. Această ploaie va continua și în timpul serii. Meteorologii au anunțat că maxima se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar minima din timpul nopții va coborâ până la 5 grade.
Vremea în Constanța
De-a lungul zilei, vremea în Constanța va fi una calmă, cerul va fi senin doar dimineața, se va înnora pe timpul zilei și seara.