Iarna și-a intrat puternic în drepturi, astfel că precipitațiile sub formă de ninsoare și-au făcut apariția în majoritatea regiunilor țării. S-a depus strat consistent de zăpadă și potrivit informațiilor venite din partea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) va mai continua să ningă și în zilele următoare.
Prognoza meteo ANM pentru principalele regiuni
După ce în ultimul interval de timp temperaturile au fost mult mai mari decât normalul perioadei, acum, iarna a revenit în forță, astfel că vremea s-a răcit în toată țara și a început să ningă.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că vântul va sufla cu putere în special în zona litoralului, dar și la munte, în zonele înalte.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Temperaturile maxime din timpul zilei vor fi cuprinse între -3 și 7 grade, în timp ce minimele se vor situa între -6 și 0 grade.
Pentru perioada următoare, meteorologii au emis o informare meteorologică de vreme rea. Astfel, până pe 13 ianuarie 2021, ora 10:00, precipitațiile sub formă de ninsoare vor cuprinde cea mai mare parte a țării, iar în jumătatea de sud se pot acumula cantități de apă ce pot depăși local 15...30
Vremea în București
Vremea va fi închisă și rece în București. Meteorologii anunță că temporar va ninge și se va depune strat de zăpadă. Temperatura maximă va fi de 1 grad, iar minimele din timpul nopții pot coborî până la -1 grad. Meteorologii spun că și în timpul nopții ar mai putea să ningă.
Vremea în Brașov
Pentru ziua de marți, meteorologii anunță ninsori sporadice la Brașov și o temperatură maximă de 2 grade. În timpul nopții, temperaturile vor scădea, astfel că minima se va situa în jurul valorii de -3 grade și va mai continua să ningă.
Vremea în Iași
Sunt anunțate ninsori și la Iași în cursul zilei de marți, 12 ianuarie 2021. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 1 grad, iar după lăsarea serii, minima va coborî până la -3 grade. Noaptea, precipitațiile sub formă de ninsoare vor dispărea, dar cerul va fi în continuare parțial spre predominant noros.