Prognoza meteo ANM pentru marți, 18 mai 2021: Vremea rămâne ploioasă! Ce temperaturi vor fi

Autor: Andrei Ionescu
Actualizat: 24 iul 2022, 23:15
Prognoza meteo ANM marți, 18 mai 2021
Sursa: pexels.com

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea marți, 18 mai 2021.

Vremea continuă să se mențină ploioasă marți în anumite zone din țară.

Totodată, în timpul nopții de luni spre marți rămâne în vigoare un cod galben de ploi și vijelii emis luni de către ANM.

Prognoza meteo ANM pentru principalele regiuni

Marți la ora 06:00 expiră codul galben de ploi și vijelii valabil pentru Banat, Crișana, Maramureș, unele zone din Transilvania și vestul Olteniei, însă rămâne în vigoare un cod galben de vânt, valabil pentru aproape toată țara.

Marți, în intervalul 6.00-23.00, vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, atingându-se, la rafală, viteze de peste 50-60 km/h, iar local, îndeosebi în Transilvania, Oltenia și Muntenia și de peste 70-80 km/h. La munte, mai ales în zona înaltă, rafalele vor depăși 80-100 km/h.

Se vor înregistra, la altitudini de peste 1.800 de metri, precipitații mixte.

Temperaturile maxime vor urca marți până la 22 de grade, în timp ce minimele vor fi, în general, situate între 9 și 11 grade Celsius.

Vremea în București

Vremea va fi caldă în București marți, temperatura maximă fiind de 22 de grade Celsius, în timp ce minima va fi de 11 grade.

Cerul va fi însorit, cu înnorări temporare, însă vântul va sufla cu putere, cu o viteză apropiată de 40 de km/h.

Miercuri vremea va fi frumoasă, cu o maximă de 25 de grade Celsius, însă de joi vremea redevine instabilă în Capitală, cu averse și maxime ce nu vor depăși 20 de grade Celsius.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Vremea va fi frumoasă și cu maxime apropiate de normalul perioadei la sfârșitul acestei luni în București.

Vremea în Brașov

Vremea va fi rece și ploioasă marți în Brașov.

Temperatura maximă nu va depăși 14 grade Celsius, în timp ce minima va fi de 8 grade Celsius.

Vântul va sufla moderat și va ploua în averse.

Brașovenii vor continua să se confrunte cu ploi și în următoarele zile. 

Vremea în Iași

Vremea va fi ploioasă marți în Iași.

Maxima zilei va fi de 18 grade Celsius, în timp ce minima va fi de 12 grade Celsius.

Va ploua în averse, iar vântul va sufla moderat.

Miercuri va continua să plouă în Iași.

Citeste si: Cod galben de ploi şi vijelii pentru 14 judeţe din ţară. Ce zone vor fi afectate?