Prognoza meteo ANM pentru marți, 3 august 2021: Vremea se răcește un pic. Ce temperaturi vor fi

Author: Andrei Ionescu
Actualizat: 29 iul 2022, 01:20
Prognoza meteo 3 august 2021
Sursa: pexels.com

Prognoza meteo ANM pentru marți, 3 august 2021 arată că vremea se răcește un pic după codurile galbene și portocalii de caniculă.

Temperaturile vor scădea cu câteva grade în toată țara marți, 3 august 2021.

Pentru luni, 2 august 2021 Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis cod galben și cod portocaliu de caniculă pentru județe din sud, sud-est, est, sud-vest și nord-est. Printre zonele vizate de codul portocaliu de caniculă s-au aflat și municipiul București și județul Ilfov.

Prognoza meteo ANM pentru principalele regiuni

Vremea va fi în continuare caldă în majoritatea țării, însă temperaturile vor scădea câteva grade peste tot în comparație cu ziua de luni.

În București maxima va fi de 34 de grade Celsius, iar în sud maximele vor ajunge la 37 de grade Celsius.

Va fi o scădere de câteva grade, atât în Zimnicea, unde luni s-au înregistrat 42 de grade Celsius, cât și în Turnu Măgurele, unde luni au fost 40 de grade.

În ambele localități vor fi 37 de grade marți.

Pe litoral vremea va fi mai răcoroasă  decât în alte zone. În Constanța se vor înregistra maxim 29...30 de grade Celsius, iar cerul va fi predominant însorit. Vor fi 30 de grade și în stațiunile Mamaia și Vama Veche marți, cerul fiind, la fel, predominant însorit.

Vremea va fi foarte frumoasă pe litoral
[Sursa: pexels.com]

Prognoza meteo ANM 3 august 2021: Vremea în București

După ce bucureștenii s-au confruntat cu mai multe zile de cod portocaliu de caniculă, inclusiv luni, 2 august 2021, marți temperaturile scad un pic. 

Maxima zilei va fi de 34 de grade Celsius, iar cerul va fi parțial înnorat.

Vântul va bate slab.

Temperaturile vor fi și miercuri și joi ridicate în Capitală, însă vineri se vor înregistra averse și vor scădea atât maxima, cât și minima. Mercurul termometrelor nu va urca vineri peste 31 de grade Celsius, iar minima va fi 18 grade.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?

Citeste si: Prognoza meteo ANM pentru luni, 2 august 2021: Meteorologii au prelungit avertizarea Cod Portocaliu de CANICULA! Iata unde apar si vijelii puternice la inceputul saptamanii!

Prognoza meteo ANM 3 august 2021: Vremea în Brașov

Vremea va fi ploioasă marți în Brașov.

Temperatura maximă va fi 26 de grade Celsius, în timp ce minima va fi de 15 grade.

Aversele vor fi însoțite, temporar, de furtuni și fulgere, iar vântul va sufla, în general, foarte slab, insesizabil, cu viteze de până la 7 km/h.

Brașovenii se vor confrunta cu o nouă perioadă de ploi, ce va dura până duminică.

Au fost nenumărate averse în Brașov în această vară.

Prognoza meteo ANM 3 august 2021: Vremea în Iași

Vremea va fi frumoasă marți în Iași.

Temperatura maximă va fi 27 de grade Celsius, iar minima va fi de 17 grade.

Miercuri, joi și vineri vor fi averse în Iași, însoțite temporar și de furtuni și fulgere.

Citeste si: ANM a emis o avertizare meteo! Un val tropicaL lovește România. La ce temperaturi trebuie să ne așteptăm