Vremea se va încălzi în toată țara miercuri, după ce marți a fost închisă în majoritatea zonelor. Temperaturile vor fi mai mari decât cele normale în această perioadă în cele mai multe dintre regiunile țării.
Prognoza meteo ANM pentru principalele regiuni
Temperaturile vor crește miercuri în cea mai mare parte din țară, depășindu-le pe cele normale acestei perioade.
Cerul va fi variabil, cu ușoare înnorări, ceaţă şi chiar burniţă în zonele joase de relief, dimineața și seara.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă și, temporar, în timpul zilei în zonele de sud-est. Temperaturile maxime se vor situa între 7 şi 17 grade, în timp ce minimele vor fi cuprinse între -7 grade, în depresiunile din estul Transilvaniei, şi 5 grade, în Dealurile de Vest.
Vremea în București
Vremea se va încălzi miercuri în Capitală.
Temperatura minimă va fi de 1...2 grade Celsius miercuri în Capitală, ușor mai scăzută în zona preorășenească, unde va coborî până la -2 grade Celsius.
Pe seară vor fi condiții de ceață.
Vântul va sufla slab până la moderat miercuri în București.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Vremea în Brașov
Vremea va fi caldă miercuri și în Brașov. Mercurul termometrelor va urca până la 11 grade Celsius, în timp ce minima va fi de -1 grad Celsius.
Vântul va sufla slab, cu viteze de maxim 10 km/h.
Vremea va continua să se încălzească în Brașov în zilele următoare, urmând să se înregistreze joi și vineri 13 grade Celsius. Sâmbătă vremea se va strica în Brașov, urmând să ningă. Temperaturile vor avea o scădere bruscă, de peste 10 grade.
Dacă vineri se vor atinge 13 grade Celsius, sâmbătă în Brașov maxima nu va depăși 1 grad Celsius, în timp ce minima va fi de -8 grade!
Vremea în Iași
Vremea va continua să fie caldă miercuri în Iași.
Temperatura maximă va fi de 10 grade Celsius, în timp ce minima va fi de -1 grad Celsius.
Cerul va fi acoperit, însă nu vor fi condiții de precipitații.
Joi vremea va fi și mai caldă în Iași, peste normalul acestei perioade, urmând să se înregistreze 15 grade Celsius.
Citeste si: Prognoza meteo ANM pentru marți, 2 martie 2021. Vin ninsorile!