Sâmbătă, 15 mai 2021 vremea va continua să fie ploioasă doar în unele zone din țară.
Temperaturile vor fi normale, ba chiar mai ridicate decât în mod obișnuit pentru această perioadă.
Prognoza meteo ANM pentru principalele regiuni
Vremea se încălzește și se opresc ploile în cea mai mare parte a țării.
Se vor înregistra precipitații în continuare, însă nu însemnate cantitativ, în Crișana, zonele montane, Maramureș și nordul Moldovei.
În cea mai mare parte a țării temperaturile vor fi de 26-28 de grade Celsius, ușor mai mari decât în mod normal la mijlocul lui mai.
În Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania temperaturile vor fi mai scăzute decât în celelalte regiuni, fiind cuprinse între 22 și 24 de grade Celsius.
Vremea în București
Vremea va fi frumoasă sâmbătă în Capitală, cu o maximă de 24 de grade Celsius. Minima va fi de 12 grade.
Vântul va sufla slab, iar cerul va fi în mare parte înnorat.
Duminică sunt așteptate ploi cu fulgere în Capitală.
Săptămâna viitoare sunt așteptate ploi în mai multe zile în București, însă regimul termic va rămâne apropiat de normalul perioadei.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Vremea în Brașov
Vremea va continua să fie ploioasă sâmbătă în Brașov.
Temperatura maximă va fi de 20 de grade Celsius, în timp ce minima va fi de 11 grade.
Brașovenii trebuie să se pregătească pentru o perioadă lungă de vreme instabilă, cu precipitații zilnice.
Săptămâna viitoare vor și scădea temperaturile, la mijlocul săptămânii maximele fiind cuprinse între 15 și 18 grade Celsius.
Vremea în Iași
Ploile încetează sâmbătă în Iași, iar temperaturile vor fi ridicate.
Maxima va urca până la 23 de grade Celsius, în timp ce minima va fi de 12 grade Celsius.
Cerul va fi parțial noros atât pe timp de zi, cât și de noapte.
Abia duminică noapte se vor mai înregistra ploi în Iași, însă regimul termic va rămâne apropiat celui normal pentru această perioadă.
Citeste si: Prognoza meteo ANM pentru vineri, 14 mai 2021: Vremea rămâne ploioasă în țară! Ce temperaturi vor fi