Vremea se răcește la final de săptămână, astfel că temperaturile vor ajunge aproape de normalul perioadei. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că sâmbătă, 8 ianuarie 2022, precipitațiile își vor face apariția în toate regiunile țării, fie sub formă de lapoviță și ninsoare, fie sunt formă de ploaie.
Prognoza meteo ANM sâmbătă, 8 ianuarie 2022. Cum va fi vremea la nivelul întregii țări?
Vremea va continua să se răcească la nivelul întregii țări la început de weekend, astfel că nu se va mai putea vorbi despre temperaturi de până la 15 grade.
În partea de nord a țării, dar și la munte, precipitațiile vor fi în special sub formă de lapoviță și ninsoare. În restul țării vor mai apărea ploi, iar atmosfera va fi una închisă, atât în timpul zilei, cât și după lăsarea serii, cerul fiind acoperit de nori.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Vremea în București sâmbătă, 8 ianuarie 2022
Sâmbătă, în zona Bucureștiului se va face mai frig decât a fost în ziua precedentă, iar vremea va fi mohorâtă.
Ziua vor mai fi precipitații sub formă de ploaie. Temperatura maximă din timpul zilei va fi de 3 grade, la fel și minima din timpul nopții. Ploi sunt anunțate și după lăsarea serii, însă nu se vor înregistra cantități însemnate de apă.Vremea în Brașov sâmbătă, 8 ianuarie 2022
La Brașov, temperatura din timpul zilei va mai crește, înregistrându-se o maximă de 7 grade.
Va ploua în timpul zilei și atmosfera va fi închisă. Noaptea, minima va coborî până în jurul valorii de 3 grade, iar meteorologii anunță precipitații sub formă de ninsoare.Vremea în Iași sâmbătă, 8 ianuarie 2022
La Iași, deși temperatura va fi în scădere, maxima situându-se în jurul valorii de 2 grade, vremea va fi în general frumoasă. Soarele își va mai face apariția în timpul zilei, chiar dacă cerul va fi mai mult noros. Meteorologii anunță o minimă de 0 grade și ploi slabe în timpul nopții.
Citeste si: Cod galben de vijelii: Care sunt zonele vizate! Rafale de până la 80 de km/h!