Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță o schimbare radicală a vremii în cursul zilei de vineri, 1 aprilie 2022. Dacă în ultimele zile vremea a fost frumoasă, soarele a strălucit cu putere, iar cerul a fost mai mult senin, la început de aprilie, ploile vor cuprinde aproape toată țara. Cu toate acestea, temperaturile vor rămâne mult mai ridicate decât ar fi normal pentru data din calendar.
Prognoza meteo ANM vineri, 1 aprilie 2022. Cum va fi vremea la nivelul întregii țări?
Ziua de vineri, 1 aprilie 2022, va debuta cu vreme închisă și ploi la nivelul întregii țări. Cerul va fi acoperit de nori pe toată durata zilei, astfel că atmosfera va fi una mohorâtă, iar soarele nu își va mai face simțită prezența.
Precipitațiile se vor extinde la nivelul întregii țări, iar în zonele montane, meteorologii anunță lapoviță și chiar ninsori vineri, dar și în zilele următoare.
Chiar dacă vremea se strică la început de weekend, în continuare va fi mult mai cald decât ar fi normal pentru acest moment al anului. Maximele vor trece din nou de 20 de grade, în unele zone putând să se înregistreze chiar și 23-26 grade.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
Vremea în București vineri, 1 aprilie 2022
Prima zi a lunii aprilie 2022 debutează cu vreme destul de urâtă în București.
Vremea în Brașov vineri, 1 aprilie 2022
Ziua de vineri va fi ploioasă la Brașov, astfel că cerul va fi acoperit de nori pe toată durata zilei. Este anunțată o temperatură maximă de 20 grade, iar vântul va sufla slab și moderat. În timpul nopții se va face ceva mai frig, astfel că minima va coborî până la 8 grade. Ploile nu se vor opri în timpul nopții, iar izolat pot să mai fie și condiții de lapoviță, în timp ce la altitudini mai mari precipitațiile vor fi sub formă de ninsoare.
Vremea în Constanța vineri, 1 aprilie 2022
La Constanța cerul va fi predominant noros, dar nu sunt anunțate ploi pentru ziua de vineri. În schimb, vântul va sufla cu putere, Constanța fiind sub cod galben de vânt până sâmbătă la ora 21:00. Ziua, temperatura va urca până la 21 de grade. Pe timpul nopții, cerul va fi mai mult senin, iar minima anunțată de meteorologi se va situa în jurul valorii de 12 grade.