Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru ziua de vineri, 26 noiembrie. Vremea se încălzește în toată țara, iar pe arii restrânse va ploua. La munte va ninge.
Prognoză meteo ANM vineri, 26 noiembrie
Vremea se va încălzi treptat vineri, iar în cea mai mare parte a țării va ploa, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Banatului, Crișanei, Maramureșului, Transilvaniei și izolat în Moldova.
La noapte, cerul va fi variabil, iar în zonele joase de relief, se va semnala ceață. Vântul va sufla slab și moderat, cu intesificări în sudul Banatului și în zona Carpaților Meridionali. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -10 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 6...9 grade în zona deluroasã a Banatului şi pe litoral.
Vremea va fi ușor mai caldă decât în mod normal la această dată în majoritatea regiunilor, în timp ce, pe parcursul zilei cerul se va înnora treptat în toată țara, începând dinspre vest. În cea mai mare parte a regiunilor va ploua. Noaptea înnorările vor fi temporare, iar ploile locale.
La munte, la altitudini de peste 1.700 de metri temporar vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și posibil ploi. Cantitățile de apă vor depăși 15...20l/mp.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citeste si: Prognoza meteo ANM miercuri, 24 noiembrie 2021: Ger de crapă pietrele! Temperaturile scad bine sub 0 grade!
Cum va fi vremea în Capitală vineri, 26 noiembrie
În Capitală vremea va fi bună, cerul mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Vremea va fi ușor mai caldă în mod normal la această dată. Temperatura minimă va fi de -2…0 grade, mai scăzută în zona preorășenească spre -4 grade. Spre dimineaţă vor fi condiţii de ceață. Temperatura maximă va fi de 10...11 grade.