PROGNOZA METEO pana pe 3 februarie: Vreme mai calda decat in mod obisnuit!

Autor: Redactia KANAL D
Actualizat: 05 nov 2020, 01:05

Administratia Nationala de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice si a precipitatiilor ce se vor produce in intervalul 21 ianuarie - 3 februarie, in fiecare regiune a tarii. Estimarea este realizata folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durata (ECMWF) de la Reading, Anglia.

 Sunt prognozate temperaturile maxime si minime, mediate pentru fiecare regiune a tarii si adaptate local cu modele statistice si sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicata de aparitie a precipitatiilor.
BANAT
In intervalul 21- 23 ianuarie, vremea va fi mai calda decat in mod obisnuit pentru aceasta data, cu abateri pozitive atat la valorile diurne cat si la cele nocturne. Intre 24 si 28 ianuarie, vremea se va raci fata de intervalul precedent, apoi valorile termice vor creste usor, temperaturile medii fiind apropiate de cele normale pentru aceasta perioada.

In intervalul 21- 23 ianuarie vor fi precipitatii slabe sub forma de ploaie si lapovita, iar intre 24 si 27 ianuarie vor predomina ninsorile.
CRISANA
In primele doua zile vremea va fi mai calda decat in mod obisnuit pentru aceasta data, maximele termice urmand sa depaseasca valoarea de 10 grade. Incepand din 23 ianuarie, vremea se va raci fata de intervalul precedent, cele mai coborate minime situandu-se sub -8 grade, apoi din 28 ianuarie temperaturile medii revin la valori apropiate de cele normale pentru aceasta perioada.

Intre 21 si 23 ianuarie vor fi precipitatii in general slabe, mai ales sub forma de ploaie, iar dupa data de 24 ianuarie precipitatiile vor fi sub forma de ninsoare.
TRANSILVANIA
In primele doua zile vremea va fi mai calda decat in mod obisnuit pentru aceasta data, cu abateri pozitive la valorile diurne. Intre 23 si 30 ianuarie, vremea se va raci, devenind geroasa noaptea si dimineata.
Cele mai reci nopti vor fi in 27-29 ianuarie, cand, indeosebi in zonele depresionare, minimele vor fi sub -14 grade. Dupa 30 ianuarie temperaturile medii cresc apropiindu-se de cele normale pentru aceasta perioada.
In intervalul 22- 23 ianuarie se vor semnala precipitatii slabe, mixte, iar incepand din 24 ianuarie acestea vor fi sub forma de ninsoare.
MARAMURES
Vremea va fi mai calda decat in mod obisnuit pentru aceasta data in primele doua zile, cu abateri termice pozitive atat la valorile diurne cat si la cele nocturne.
In intervalul 23- 29 ianuarie, vremea se va raci, izolat devenind geroasa noaptea si dimineata, iar intre 27 si 29 ianuarie se vor inregistra cele mai scazute temperaturi ale intervalului de prognoza. Dupa 29 ianuarie temperaturile medii cresc apropiindu-se de cele normale pentru aceasta perioada.
In intervalul 21- 23 ianuarie se vor semnala precipitatii slabe, mixte, iar incepand din 24 ianuarie acestea vor fi sub forma de ninsoare.

MOLDOVA
In primele doua zile vremea va fi mai calda decat in mod obisnuit pentru aceasta data, cu abateri termice pozitive la valorile diurne. Intre 23 si 30 ianuarie, vremea se va raci, devenind geroasa noaptea si dimineata, indeosebi in intervalul 25 – 28 ianuarie, cand pe parcursul noptilor se vor inregistra medii ale temperaturilor minime de -14...-12 grade. Dupa 30 ianuarie temperaturile medii cresc apropiindu-se de cele normale pentru aceasta perioada.

In intervalul 22- 24 ianuarie vor fi precipitatii mixte, iar intre 25 si 27 ianuarie vor fi ninsori, posibil importante cantitativ, mai ales in jumatatea sudica a regiunii.
DOBROGEA
In intervalul 21- 24 ianuarie, vremea va fi mai calda decat in mod obisnuit pentru aceasta data, cu medii ale temperaturilor maxime de peste 10 grade. Intre 24 si 30 ianuarie, vremea se va raci fata de intervalul precedent, iar minimele termice vor putea cobori sub -8 grade. Dupa 30 ianuarie valorile termice vor creste usor, temperaturile medii fiind apropiate de cele normale pentru aceasta perioada.
Precipitatii, posibil importante cantitativ vor fi mai ales in intervalul 24- 27 ianuarie. Acestea vor fi la inceput mixte, apoi doar sub forma de ninsoare.
MUNTENIA
In intervalul 21- 24 ianuarie, valorile termice vor fi ridicate pentru aceasta perioada, cu abateri pozitive mai ales la valorile diurne. Intre 24 si 29 ianuarie, vremea se va raci, iar minimele termice vor cobori treptat pana la medii de sub -10 grade. Din 30 ianuarie temperaturile vor creste usor, iar in primele zile ale lunii februarie vor fi maxime termice usor pozitive.
Pana in data de 24 ianuarie trecator vor fi precipitatii predominant sub forma de ploaie. In intervalul 24- 27 ianuarie vor predomina ninsorile, posibil importante cantitativ.
OLTENIA
Intervalul de prognoza incepe cu o vreme va fi mai calda decat in mod obisnuit pentru acesta data, cu abateri pozitive mai ales la valorile diurne. Dupa data de 24 ianuarie, vremea se va raci, iar mediile temperaturilor minime vor cobori treptat pana spre -10 grade. Incepand din 30 ianuarie valorile termice vor creste usor, temperaturile medii devenind apropiate de cele normale pentru aceasta perioada.
In intervalul 24- 27 ianuarie vor predomina ninsorile, posibil importante cantitativ, iar in restul intervalului sunt de asteptat doar precipitatii slabe.
LA MUNTE
In primele doua zile vremea va fi mai calda decat in mod obisnuit pentru acesta data, apoi incepand din 23 ianuarie, vremea se va raci, iar temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru aceasta perioada. Cele mai coborate valori termice se vor inregistra intre 25 si 30 ianuarie, cand noptile vor fi geroase.
In intervalul 21- 22 ianuarie vor fi precipitatii slabe, mixte, apoi incepand din 23 vor predomina ninsorile, iar in intervalul 24- 27 ianuarie acestea pot fi importante cantitativ.( sursa Mediafax)