Meteorologii estimează o vreme, în general, caldă pentru următoarele două săptămâni (13 – 26 iulie), însă variaţiile termice nu vor lipsi şi vor fi însoţite de instabilitate atmosferică accentuată în majoritatea regiunilor, după data de 16 iulie 2020.
Vremea pe regiuni
Conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicată luni, în Banat, vremea se va încălzi până în data de 16 iulie, când media maximelor termice se va situa în jurul a 30 de grade Celsius.
În Crişana, media maximelor termice va fi în creştere de la 23 de grade Celsius în prima zi, până la 28 – 29 de grade în data de 16 iulie, apoi va scădea cu aproximativ 6 grade, pentru ca din 18 iulie să fie din nou în creştere, până spre 30 de grade în ultima zi.
Media minimelor termice va urca de la 9 – 10 grade în primele zile ale intervalului, până spre 15 – 16 grade în dimineaţa de 17 iulie. În 18 iulie va coborî la 13 grade, iar din 19 iulie va creşte uşor şi treptat şi va ajunge să atingă, la finalul intervalului, în jurul a 16 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în perioada 16 – 20 iulie.În Transilvania, vremea va fi răcoroasă în primele două zile, când, în medie, maximele termice vor fi în jurul a 21 de grade, iar minimele de 7 – 10 grade. Ulterior, temperatura aerului va fi în creştere, astfel că în data de 16 iulie se va atinge o medie a maximelor de 27 – 28 de grade, iar în 17 iulie, a minimelor, de 12 – 13 grade.
Citeste si: Vremea iulie 2020: se anunta canicula extrema! Cat de cald va fi in Romania
Citeste si: Prognoza meteo pe o luna. Cum va fi vremea in fiecare saptamana care urmeaza
În Maramureş, la începutul intervalului vremea va fi răcoroasă, media maximelor fiind de 21 de grade, iar a minimelor de 8 – 9 grade, apoi se va încălzi, astfel că, în 16 iulie maximele termice vor fi în medie de 26 – 27 de grade, iar în 17 iulie minimele termice vor atinge o medie de 14 grade Celsius. În următoarea zi se va răci, apoi se va relua treptat procesul de încălzire, care se va resimţi mai mult la valorile diurne, decât la cele nocturne. Probabilitatea mai mare de averse va fi între 16 şi 20 iulie.
În Moldova, media temperaturilor maxime va fi în creştere de la 22 de grade în prima zi, când va fi răcoare, până la 29 – 30 de grade în data de 16 iulie. În următoarele două zile se va răci cu 4 – 5 grade, apoi maximele termice vor avea variaţii în general între 26 şi 29 de grade. Media temperaturilor minime se va situa în jurul a 11 grade în primele trei zile, în următoarele două va creşte cu până la 4 – 5 grade, apoi nu va mai avea variaţii bruşte. Probabilitatea mai mare de averse va fi între 16 şi 20 iulie.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
În Dobrogea, în prima săptămână, media temperaturilor maxime va avea variaţii între 24 şi 29 de grade, iar a minimelor între 15 şi 19 grade. În cea de-a doua săptămână nu vor mai fi modificări semnificative, maximele se vor situa, în medie, între 27 şi 29 de grade, iar media minimelor va fi între 18 şi 20 de grade. Condiţii pentru averse vor fi la începutul intervalului şi trecător după data de 18 iulie.
În Muntenia, vremea se va încălzi treptat până în jurul datei de 16 iulie, când media maximelor termice se va situa în jurul a 32 de grade şi va deveni călduroasă. În 18 iulie va fi o răcire de aproximativ 4 grade Celsius, apoi maximele termice vor creşte din nou treptat, astfel încât, în ultimele zile din intervalul de prognoză vremea va redeveni călduroasă. Media minimelor termice va creşte până la 17 grade Celsius în dimineaţa de 18 iulie, apoi nu se va mai modifica semnificativ. Probabilitatea mai ridicată de averse va fi la începutul intervalului, precum şi între 17 şi 20 iulie.
În Oltenia, media temperaturilor maxime va fi în creştere de la 26 de grade în prima zi, până la 32 de grade în data de 16 iulie. În următoarele două zile se va răci cu 5 – 6 grade, apoi maximele termice vor avea variaţii în general între 27 şi 32 de grade. Media temperaturilor minime se va situa în jurul a 13 grade în primele trei zile, în următoarele două va creşte cu până la 3 – 4 grade, apoi nu va mai avea variaţii bruşte. Probabilitatea pentru averse va fi mai mare la începutul intervalului, precum şi între 17 şi 19 iulie.
La munte, în prima săptămână a intervalului de prognoză, media maximelor termice se va situa între 12 şi 18 grade, iar a minimelor între 4 şi 9 grade Celsius, iar în cea de-a doua săptămână temperaturile maxime vor avea o medie cuprinsă între 16 şi 21 de grade, iar minimele între 8 şi 11 grade. Vor fi posibile averse aproape în fiecare zi, dar mai ales la începutul intervalului, precum şi între 16 şi 21 iulie.
Citeste si: Prognoza meteo pe o luna. Cum va fi vremea in fiecare saptamana, in intervalul 13 iulie- 10 august 2020