Prognoza meteo pentru ziua de sâmbătă, 20 ianuarie 2024: ANM anunță ninsori în partea de sud a țării

Author: Cristina Mocanu
Actualizat: 19 ian 2024, 15:03

Vremea va fi instabilă cu șanse de precipitații sub formă ninsoare în sudul țării.

Sursa: pexels.com

Reprezentanții ANM au emis prognoza meteo pentru ziua de sâmbătă, 20 ianuarie 2024.

Sâmbătă, 20 ianuarie 2024, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie vremea va fi instabilă cu șanse de precipitații sub formă ninsoare în sudul țării. Află cum va fi vremea, în fiecare zi, în țară.

Prognoza meteo ANM pentru ziua de sâmbătă, 20 ianuarie 2024, în țară

ANM anunță pentru ziua de sâmbătă, 20 ianuarie 2024, vreme va continua să se răcească în toată țara, mai accentuat în sud și sud-est urmând astfel, ca valorile temperaturilor să se situeze în jurul celor normale pentru această perioadă. Ziua vor fi înnorări și va ninge în regiunile sudice și sud-estice precum și în Carpații meridionali și doar pe arii restrânse în zonele centrale. Pe timpul nopții cerul se va degaja treptat, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 și 5 grade Celsius, iar cele minime între -14 și -2 grade Celsius.

Prognoza meteo ANM sâmbătă, 20 ianuarie 2024. Vremea în București

În Capitală cerul va fi mai mult înnorat, cu șanse mari să ningă în prima parte a zilei, când stratul de zăpadă se va depune până la 7 cm, vântul va sufla cu 25 de km/h, iar indicele UV va fi de 1 din 11. Temperatura maximă va fi de 2 grade Celsius, iar cea minimă de- 6 grade Celsius. Pe timpul nopții este posibil să apară înghețul.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire

Prognoza meteo ANM sâmbătă, 20 ianuarie 2024. Vremea în Constanța

În Constanța vremea va fi rece, iar cerul va fi înnorat și va ninge cu șanse de depunere a stratului de zăpadă de până la 7 cm.

Vântul va sufla cu 30 de km/h dinspre N, iar indicele UV va fi de 1 din 11. Temperatura maximă va fi de 3 grade Celsius, iar cea minimă va fi de -3 grade Celsius.  

Citește și: Ninsorile se întorc în România. Temperaturile resimțite vor scădea cu 14 grade Celsius

Prognoza meteo ANM sâmbătă, 20 ianuarie 2024. Vremea în Brașov

În Brașov cerul va fi înnorat și va ninge pe tot parcursul zilei. Se va depune un strat de 3 cm de zăpadă, iar noaptea este așteptat înghețul. Indicele UV va fi de 1 din 11, iar vântul va sufla variabil. Temperatura maximă va fi de -1 grad Celsius, iar cea minimă de- 9 grade Celsius.

Prognoza meteo ANM sâmbătă, 20 ianuarie 2024. Vremea în Focșani

În Focșani, cerul va fi în mare parte înnorat, iar indicele UV de 1 din 11. Vântul va sufla cu 30 de km/h dinspre nord, temperatura maximă va fi de 2 grade Celsius, iar cea minimă de -5 grade Celsius. În prima parte a zilei va ninge ușor, iar noaptea este așteptat îngheț puternic.

Prognoza meteo ANM sâmbătă, 20 ianuarie 2024. Vremea în Oradea

În Oradea, cerul va fi mai mult senin, indicele UV va fi de 1 din 11, iar temperatura maximă va fi de 2 grade Celsius. Vântul va sufla puternic cu o viteză de până la 15 km/h, iar temperatura minimă va fi de – 4 grade Celsius.

Prognoza meteo ANM sâmbătă, 20 ianuarie 2024. Vremea în Iași

În Iași, cerul va fi în mare parte înnorat, iar vântul va sufla cu 25 de km/h. Indicele UV va fi de 1 din 11, temperatura maximă va fi de -1 grad Celsius, iar cea minimă de- 6 grade Celsius. Este posibil ca pe timpul nopții să apară înghețul.

Prognoza meteo ANM sâmbătă, 20 ianuarie 2024. Vremea în Craiova

Cerul va fi înnorat, vremea va fi rece, iar indicele UV va fi de 1 din 11. Vântul va sufla cu o viteză de până la 25 de km/h, temperatura maximă va fi de 2 grade Celsius, iar cea minimă va fi de -5 grade Celsius. Noaptea se așteaptă îngheț puternic

ANM a anunțat cum va fi vremea sâmbătă.
[Sursa: pexels.com]

Citește și: Weekendul aduce schimbări meteo radicale: Bucureștiul se pregătește pentru o nouă ninsoare

Prognoza meteo ANM sâmbătă, 20 ianuarie 2024. Vremea în Cluj-Napoca

În Cluj, vremea va fi rece, cu un cer parțial înnorat și cu șanse reduse de precipitații, iar vântul va sufla cu 15 km/h. Indicele UV va fi de 1 din 11, temperatura maximă va fi de 1 grad Celsius, iar cea minimă de- 6 grade Celsius.