Prognoza meteo weekend. Vremea o ia razna sambata si duminica. Cate grade sunt la Bucuresti

Autor: L.S.

Meteorologii ANM vin cu cele mai noi informaţii privind vremea din ţara noastră pentru acest weekend.

Prognoza meteo, sămbătă, 29 februarie

Cerul va fi variabil în vestul, nord-vestul și centrul ţării, în primele ore pe arii restrânse se va înregistra ceață, iar temperaturile din timpul zilei vor fi apropiate de cele normale în această perioadă. În zone din sud și est, vremea va fi ușor mai caldă decât în mod obișnuit, iar cerul parțial noros. Se vor înregistra ploi pe spații mici în Dobrogea și estul Munteniei, iar în Carpații de Curbură vor mai fi ninsori slabe în timpul dimineţii.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în zona montană înaltă și izolat în regiunile vestice. Noaptea, cerul va fi înnorat în regiunile vestice, în rest va fi variabil și doar izolat va fi ceață.

Mercurul din termometre se va situa între 3 și 13 grade Celsius. Temperaturile minime vor fi în general negative, între -10 și 0 grade, exceptând extremitatea de vest și cea sud-estică unde se vor înregistra valori cu plus, între 1 şi 5 grade.

În Bucureşti, cerul va fi parțial noros, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor situa între 11-12 grade Celsius în timpul zilei, uşor mai ridicate decât media acestei perioade, iar cele minime vor fi în jur de -2 până la 1 grad, scrie romaniatv.net.

Prognoza meteo, duminică, 1 martie

Vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru începutul lunii martie în cea mai mare parte a țării.

În timpul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în special în zonele de vest, centru și nord, dar numai izolat, în extremitatea de nord a teritoriului, vor fi posibile precipitații slabe. Înnorările vor fi persistente în Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei și al Olteniei, în timpul serii şi al nopţii, unde ploile se vor extinde ca arie și vor deveni moderate cantitativ. La munte, dar şi în depresiuni, se vor înregistra precipitații mixte și izolat polei.
Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări la munte, în zonele de est şi de vest ale ţării. Dimineaţa, izolat se va forma ceață.

Mercurul din termometre va fi, în prima zi a lunii martie, între 7 și 15 grade Celsius, iar temperaturile minime vor coborî între -5 grade în depresiunile intramontane și 7-8 grade în Dealurile de Vest.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

În Bucureşti, va fi în continuare mai cald decât în mod normal, cu temperaturi în creștere față de ziua precedentă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, mai ales noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat. Mercurul din termometre va urca până la o valoare maximă de 14 grade Celsius, iar temperaturile minime vor rămâne pozitive, în jurul a 1-3 grade, potrivit capital.ro

Citeste si: Prognoza meteo, 28 februarie 2020. Cod galben de vant puternic si vreme rece in cea mai mare parte a tarii

Citeste si: Prognoza meteo pe doua saptamani. Cum va fi vremea pana pe 8 martie

Citeste si: Prognoza meteo. Cum va fi vremea in urmatoarele doua saptamani. Directorul ANM a facut anuntul