Program mall-uri Revelion 2023. Ce magazine din București vor fi deschise în perioada 31 decembrie 2022- 2 ianuarie 2023

Author: Bianca Hriscu
Actualizat: 29 dec 2022, 11:10

Programul mall-urilor de Revelion 2023

Sursa: Pexels.com

De Revelion 2023, mall-urile au anunțat că vor funcționa după un program special. Iată până la ce oră vor fi deschise magazinele, dar și în ce zile nu se vor putea face cumpărături.

Programul mall-urilor din București a fost anunțat de fiecare centru comercial în parte. Astfel, cei care au în plan să meargă la cumpărături de Revelion 2023 trebuie să știe cum vor funcționa mall-urile în perioada imediat următoare.

Program mall-uri Revelion 2023. Când vor fi deschise magazinele? 

Mall-urile din București vor avea un program mai scurt în ultima zi din an, astfel că cei care mai au de făcut cumpărături pe 31 decembrie 2022 trebuie să se grăbească. Pe 1 ianuarie 2023, majoritatea mall-urilor vor fi închise, în timp ce pe 2 ianuarie 2023, multe dintre marile centre comerciale din București vor funcționa după un program normal. Iată programul mall-urilor din București de Revelion 2023.

Program ParkLake Revelion 2023

ParkLake a anunțat că pe 31 decembrie 2022, în ultima zi din an, magazinele vor fi deschise în intervalul 10:00-19:00, în timp ce cinematograful va funcționa între orele 11:00-18:30.

În prima zi din 2023, pe 1 ianuarie, mall-ul va fi închis. Pe 2 ianuarie 2023, ParkLake va avea un program normal, fiind deschis între 10:00-22:00, iar cinematograful va funcționa între orele 11:00-22:00. 

Program ParkLake Revelion 2023
[Sursa: captura parklake]

Program AFI Cotroceni Revelion 202

De Revelion 2023, AFI Cotroceni va fi deschis între 10:00-19:00, având un program scurt pe 31 decembrie 2022. Mall-ul va fi deschis și în prima zi din an, pe 1 ianuarie 2023, astfel că cei care vor să facă diverse cumpărături pot merge la mall între 14:00 și 22:00. Pe 2 ianuarie 2023, mall-ul va reveni la programul normal, fiind deschis între orele 10:00-22:00. 

Program AFI Cotroceni Revelion 2023
[Sursa: captura AFI Cotroceni]

Program Promenada Revelion 2023

După un program mai scurt va funcționa și Promenada de Revelion 2023. Magazinele vor fi deschise între orele 10:00-18:00. Promenada va fi închis pe 1 ianuarie 2023, iar pe 2 ianuarie 2023 va funcționa după programul 10:00-22:00.  

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire

Program Promenada Revelion 2023
[Sursa: captura promenada]

Citește și: Programul mall-urilor de 1 ianuarie 2023. Unde poți face cumpărături în prima zi din noul an

Program Băneasa Shopping City Revelion 2023

Băneasa Shopping City a anunțat că va avea program scurt pe 31 ianuarie 2023, astfel că va fi deschis doar între orele 10:00-18:00. În prima zi din anul nou, mall-ul va fi închis, iar pe 2 ianuarie 2023, programul va fi unul normal, 10:00-22:00.

Program Mega Mall Revelion 2023

Mega Mall se va deschide la ora 10:00 pe 31 decembrie 2022 și se va închide la 18:00. Cei care vor să meargă la cumpărături pe 1 ianuarie 2023 trebuie să știe că mall-ul va fi închis. Cinematograful va funcționa pe 31 decembrie 2022 între orele 10:30 și 18:00, iar pe 1 ianuarie 2023 va fi deschis între orele 13:30-23:00.

Pe 2 ianuarie 2023, Mega Mall va reveni la programul normal, iar cinematograful va fi deschis între orele 10:30 și 23:00. 

Program Mega Mall Revelion 2023
[Sursa: captura mega mall]

Program Veranda Mall Revelion 2023

Veranda Mall se va deschide la ora 10:00 pe 31 decembrie 2022 și se va închide la ora 18:00. Pe 1 ianuarie 2023, mall-ul va fi închis, iar pe 2 ianuarie va avea program normal.

Program Veranda Revelion 2023
[Sursa: captura veranda]

Citește și: Program magazine Revelion 2023. Cum vor funcționa supermarketurile în perioada 31 decembrie 2022-2 ianuarie 2023

 

Taguri: