În perioada 5-9 mai 2022, Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, va vizita România și Slovacia. Soția președintelui american Joe Biden urmează să se întâlnească atât cu personalul din ambasade, cât și cu părinții și copiii ucraineni refugiați. Iată care este programul oficial al vizitei pe care Jill Biden o va face în România.
Program vizită în România Jill Biden. Unde va ajunge prima oară soția președintelui american Joe Biden?
Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, va face o vizită în România în contextul războiului izbucnit între Rusia și Ucraina. Biroul său a anunțat care este programul vizitei în România, dar și cu cine se va întâlni Jill Biden în perioada imediat următoare.
Potrivit programului oficial, vizita lui Jill Biden în România va începe vineri, 6 mai 2022. Prima Doamnă a SUA va ajunge la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, acolo unde se va întâlni cu membrii serviciului militar din Statele Unite.
Vizita în România a lui Jill Biden va continua și sâmbătă, 7 mai 2022. Prima Doamnă a SUA se va întâlni sâmbătă cu membrii Guvernului României, personalul ambasadei SUA, lucrătorii implicați în acțiuni de ajutor umanitar, precum și profesorii care îi ajută pe copiii ucraineni refugiați să se integreze într-un mediu școlar stabil și sigur, informația fiind confirmată chiar de către biroul acesteia.
După aceste întâlniri, Jill Biden va pleca la Bratislava, Slovacia, acolo unde va purta discuții cu personalul ambasadei SUA. În cursul zilei de duminică, 8 mai 2022, Prima Doamnă a SUA va merge în Kosice și Vysne Nemecke pentru a se întâlni cu refugiații, lucrătorii implicați în acțiuni de ajutor umanitar și cu slovacii care le-au oferit sprijin familiilor greu încercate în această perioadă, potrivit digi24.ro.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
9 mai 2022 este ultima zi a vizitei lui Jill Biden în Slovacia. Luni, soția lui Joe Biden se va întâlni cu membrii Guvernului Slovaciei, iar ulterior va pleca în SUA.
Motivul pentru care Jill Biden va face o vizită în România și Slovacia
În contextul conflictului izbucnit între Rusia și Ucraina, vizita lui Jill Biden în România și Slovacia este menită să transmită un mesaj puternic. Mai exact, Jill Biden va sublinia existența unui parteneriat strategic, dar și sprijinul pe care SUA îl oferă, în aceste momente dificile, Ucrainei, dar și țărilor vecine care ajută refugiații ucraineni.
La finalul acestei săptămâni, Jill Biden va ajunge pentru a doua oară în România.
Prima vizită soției președintelui american Joe Biden în România a avut loc în anul 2014. La acel moment, Jill Biden s-a declarat impresionată de frumusețea peisajelor și de tradițiile românești.