Conform avocatnet.ro, statul va oferi bani pentru consolidarea locuințelor începând din ianuarie 2023.
Bani de la bugetul statului pentru consolidarea locuințelor din 2023
Autoritățile au creat cadrul legal pentru lansarea unui program național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, în această vară. În urmă cu câteva zile au apărut și normele de aplicare, care se vor aplica însă de la 1 ianuarie 2023, ceea ce înseamnă că, în curând, vor putea fi ceruți bani de la stat și pentru consolidarea clădirilor de locuințe cu risc seismic ridicat deținute
Din ianuarie 2023 va intra în vigoare legea privind includerea clădirilor cu risc seismic ridicat deținute de persoane fizice și firme în programul ce va permite consolidarea lor pe banii statului.
Lega Ministerului Dezvoltării nr 2.853/2022 conține normele de aplicare a Legii 212/2022, care a introdus, în vară, programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat.
După cum scrie în noua lege, obiectivul acestui program constă în “ finanțarea proiectării și execuției lucrărilor de consolidare la clădirile încadrate de către experți tehnici atestați pentru cerința fundamentală rezistență mecanică și stabilitate în clasa de risc seismic RsI sau RsII prin raport de expertiză tehnică (…), în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice, precum și asigurării funcționalității acestora conform tuturor cerințelor fundamentale și a creșterii eficienței energetice”.
Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat deține două componente: un subprogram destinat clădirilor multi etajate cu destinația principală de locuință și altul pentru clădirile aflate în proprietatea autorităților și instituțiilor administrației publice centrale sau locale.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Pentru programul destinat clădirilor multi etajate cu destinația principală de locuință, asociațiile de proprietari din blocurile cu risc seismic ridicat (clasa de risc seismic I și II) vor trebui să se adreseze primăriilor, care vor fi, de fapt, beneficiarii finanțării de la stat.
De menționat este că, odată ce consolidarea va fi făcută cu banii statului, spațiile cu destinația de locuință nu vor putea fi vândute timp de 25 de ani.
Locuințele vor putea fi vândute dacă se rambursează integral banii primiți pentru consolidare.
O ală condiție este legată de caracteristicile imobilului care va fi consolidat.
Firmele și persoanele fizice își vor putea consolida locuințele cu bani de la stat, doar clădirile cu un regim de înălțime de minimum parter și alte etaje și cel puțin zece apartamente.În cazul în care există mai multe asociații de proprietar, la primărie vor trebui depuse hotărârile tuturor asociațiilor de proprietari din imobil. În cazul în care proprietarii nu se regăsesc în asociații de proprietari, va fi nevoie de acordul scris al tuturor proprietarilor.
Persoanele care doresc să își consolideze clădirile vor trebui să depună la Ministerul Dezvoltării mai multe documente cum ar fi:
- - Autorizația de construire în termen de valabilitate, obținută pe baza proiectului pentru autorizarea/desființarea executării lucrărilor, reglementată prin Legea nr. 50/1991;
- - Devizul general – în care se identifică categoriile de cheltuieli ce se finanțează de la bugetul de stat și cele suportate de autoritatea locală/beneficiar;
- - Documentele care să prezinte stadiul fizic realizat, dacă este cazul.