Programul slujbei de Inviere, anuntat de Arhiepiscopia Tomisului. La noapte, credinciosii vor lua lumina

Author: L.S.
Actualizat: 26 ian 2021, 17:10

Arhiepiscopia Tomisului a publicat pe pagina de Facebook programul slujbei de Inviere.

În noaptea de marți spre miercuri (26 spre 27 mai), la miezul nopții, în bisericile și mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia slujba de Înviere, clericii invitând credincioșii să vină să primească Lumină.

”Mâine seară (26 spre 27 mai), la miezul nopții, în bisericile și mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia Odovania Învierii, după următorul program:

-ora 23:40 – clerul iese din biserici, cântând „Învierea Ta Hristoase…” și oferă lumina credincioșilor prezenți;

- ora 24:00 – se citește Evanghelia Învierii și începe Slujba Utreniei Învierii, după rânduiala consacrată și prevăzută în cărțile de slujbă;

- După Utrenia Învierii( în jur de 1.30) va începe slujba Sf. Liturghii. La final, se vor împărtăși credincioșii care au ținut postul de trei zile, rânduit anterior, și care s-au spovedit.

- Nu se oferă Paște sfințit (ca la Înviere) ci anaforă, după rânduiala liturgică.

Menționăm că Sfânta Lumină ce va fi oferită credincioșilor este Lumina ce a fost adusă, deja, de Paști, de la Ierusalim, ea fiind păstrată în toată această perioadă în sfintele altare.

Veniți de primiți Lumină!”, arată mesajul postat pe pagina Arhiepiscopiei Tomisului.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Reamintim că în urmă cu circa o săptămână, Arhiepiscopia a decis să se reia slujba de Paște ca urmare „a dorințelor neîmplinte” ale credincioșilor de a duce lumină acasă.

Anul acesta, urmare a instituirii stării de urgență în contextul pandemiei de SARS-CoV-2, credincioșii nu au putut participa în comuniune deplină cu clerul la această slujbă. Prin urmare, pentru a repara acest neajuns,(...) în noaptea de 26 spre 27 mai, la miezul nopții, în bisericile și mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia slujba începutului pascal și Sfânta Liturghie, clerul chemând credincioșii să primească Lumina

Învierii ca în noaptea de Paști”, se arăta în mesajul de acum o săptămână al Arhiepiscopiei.

Citeste si: Veste uriasa pentru credinciosi: se da Lumina Invierii! Unde se repeta slujba de Paste

Citeste si: Parintele Constantin Necula i-a multumit lui Marcel Vela: "Va multumesc pentru omenie"

Citeste si: Zeci de oameni au intampinat trupul neinsufletit al IPS Pimen la Suceava, in timpuri in care romanii nu isi pot vedea rudele decedate de coronavirus