Temperaturile din termometre ne anunță că urmează una dintre cele mai frumoase perioade ale anului, mai exact sezonul rece, în care se organizează faimoasele Târguri de Crăciun. Iată care este programul Târgurilor de Crăciun în 2023 în București, Brașov, Sibiu și Cluj.
Care este programul celor mai apreciate Târguri de Crăciun din România în 2023?
Luna decembrie este luna în care magia sărbătorilor de iarnă pune stăpânire pe întreaga țară, astfel încă din luna noiembrie încep pregătirile orașelor importante din România.
Care este programul Târgului de Crăciun din București în 2023?
Târgul de Crăciun din Capitală atrage anual mii de turiști ce își doresc să descopere un peisaj de poveste, rupt din ținutul magic al lui Moș Crăciun.
Citește și: Cum a reușit Târgul de Crăciun din Craiova să fie pe locul 3 într-un top european
Așa cum ne-am obișnuit din anii trecuți, preparatele tradiționale românești nu vor lipsi din acest loc de sărbătoare, iar mirosul de vin fiert și ciocolată caldă va fi perfect pentru a intra în atmosfera sărbătorilor de iarnă, în timp ce ascultăm concertele în aer liber ce
for completa atmosfera de Crăciun.Care este programul Târgului de Crăciun din Sibiu în 2023?
Sibiul este un oraș ales adesea de oamenii ce își doresc să descopere sărbătorile de iarnă înconjurați de munte și natură, iar Târgul de Crăciun își va deschide porțile curioșilor în perioada 17 noiembrie 2023- 2 ianuarie 2024. Târgul de Crăciun din Sibiu adaugă noi atracții în fiecare an pentru a crea un loc cât mai apropiat de cel din basme, iar anul acesta, proiecțiile impresionante ce vor avea loc pe cele mai importante clădiri din Piața Mare sunt
noul element de poveste.Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Proiecțiile de pe clădirile din Piața Mare vor fi asemănătoare cu o operă de artă în mișcare, ce cu siguranță va atrage atenția oamenilor și aprecierea persoanelor de toate vârstele.
Care este programul Târgului de Crăciun din Brașov în 2023?
Târgul de Crăciun din Brașov este cunoscut de către turiști pentru frumusețea aparte pe care o aduce sărbătorilor de iarnă, iar în anul 2023, acesta se va desfășura în perioada 30 noiembrie 2023- 7 ianuarie 2024.
Organizatorii pregătesc toate detaliile astfel încât Târgul de Crăciun din Brașov să fie unul dintre cele mai frumoase din țară, dar și atractiv pentru oamenii de toate vârstele.Citește și: Cele mai spectaculoase târguri de Crăciun din Europa. Atrag milioane de turiști în fiecare an
Atmosfera Crăciunului se va simți începând cu data de 30 noiembrie 2023, moment în care se vor aprinde luminile festive în tot orașul, iar curioșii sunt așteptați în Piața Sfatului pentru a da startul sezonului de sărbătoare. Vizitatorii vor descoperi diferite preparate tradiționale românești, obiecte atent lucrate de către meșteșugari și un peisaj de neuitat.
Care este programul Târgului de Crăciun din Cluj în 2023?
Anul 2023 vine cu o noutate pentru turiștii ce își doresc să viziteze orașul Cluj-Napoca de sărbători, mai exact se vor organiza două Târguri de Crăciun, unul în Piața Unirii, iar altul pe noul platou al Sălii Sporturilor "Horia Demian". Cele două vor putea fi vizitate de către turiști în perioada 24 noiembrie 2023- 1 ianuarie 2024.
Piața Unirii va îmbrăca hainele se sărbătoare și vor fi montate 75 de căsuțe iluminate și decorate specific sărbătorilor, în cadrul cărora turiștii vor putea găsi alimente specifice, ateliere pentru copii și diferite obiecte ce pot fi folosite ca și cadou de Crăciun pentru persoanele dragi. În această zonă va fi montată și o scenă pe care se vor organiza spectacole, dar și o roată panoramică.
Târgul de Crăciun de pe noul platou al Sălii Sporturilor "Horia Demian" va avea doar 15 căsuțe iluminate în spiritul sărbătorilor de iarnă, însă turiștii își pot petrece timpul patinând sau în caruselul ce va fi amplasat, relatează wowbiz.ro .