Recent, Ministerul Finanțelor a publicat proiectul referitor la noile măsuri fiscal-bugetare. Astăzi, acesta urmează să fie discutat și în cadrul unei ședințe de Guvern, pentru a se pune la punct ultimele detalii.
Citește și: Cum afectează noile măsuri fiscale pensiile românilor. Ei sunt pensionarii care vor avea pensii mai mici
Ce prevede proiectul noilor măsuri fiscale
Măsurile fiscale au fost făcute publice în dimineața zilei de marți, 19 septembrie, pe website-ul Ministerului Finanțelor. Printre cele mai importante dintre acestea se numără: tăierea unor beneficii pentru cei ce lucrează în domeniul construcțiilor sau în IT; impozitarea suplimentară cu 1% pentru bănci; diminuarea cheltuielilor instituțiilor publice; introducerea unor condiții în ceea ce privește acordarea voucherelor de vacanță.
Respectivele măsuri au fost formulate în scopul de a menține un echilibru financiar pe termen lung în România. Legea ce prevede aceste măsuri se discută, în primă lectură, astăzi, de la ora 17:00.
În urma acestei ședințe se va stabili dacă proiectul va fi modificat în vreun fel. Posibilele schimbări sunt determinate de către cei din UDMR, care și-au exprimat dezacordul vizavi de întreg pachetul de măsuri fiscale.
În legătură cu proiectul referitor la noile măsuri fiscale, Guvernul va urma să-și asume răspunderea în Parlament. Conform preconizărilor coaliției, premierul Marcel Ciolacu se va prezenta în fața Legislativului, cu proiectul de asumare a răspunderii, în decursul săptămânii următoare, marți sau miercuri.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Reacția UDMR vizavi de noile măsuri fiscale
UDMR a contestat proiectul propus de Executiv din cauza mai multor lacune, care, din punctul de vedere al lui Kelemen Hunor, sunt inacceptabile. Prin urmare, UDMR urmează să prezinte Guvernului câteva propuneri, pe care așteaptă să le regăsească în proiectul final.
,,Guvernul nu poate stabili cât se poate cheltui din bugetul local pentru instituții și programe culturale, recreative, religioase sau sociale, și nu poate decide ce instituții să fie comasate. Uniunea nu poate fi de acord nici cu măsurile de evaluare a performanței aplicate aleșilor locali propuse de Guvern.
Asta ține de alegători. Guvernul nu poate impune câte spectacole de teatru trebuie să aibă loc sau de câte ori și în ce formă trebuie să se întâlnească primarul cu conducătorii instituțiilor religioase sau culturale. Nu putem accepta niciun astfel de criteriu, deoarece încalcă principiul autonomiei locale.”, a declarat liderul UDMR.