Propunere legislativă: Deținerea de cantități mici de canabis nu se va mai pedepsi cu închisoarea

Author: Cristina Mocanu

Mai mulți parlamentari au propus ca persoanele care sunt prinse cu o cantitate mică de canabis, pentru consum propriu, să nu mai fie pedepsite cu închisoarea.

Sursa: pexels.com

Mai mulți parlamentari au propus ca persoanele care sunt prinse cu o cantitate mică de canabis, pentru consum propriu, să nu mai fie pedepsite cu închisoarea.

Mai mulţi deputați au depus o inițiativă legislativă de dezincriminare a posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a 3 grame.

Persoanele care dețin maxim 3 grame de canabis scapă de închisoare

Mai mulți parlamentari au depus un proiect legislativ care prevede înlăturarea pedepselor penale, cum ar fi închisoarea sau amenda penală pentru consumul propriu de canabis în limita a 3 grame. Mai exact, pentru deținerea unei cantități de până la trei grame, sancțiunea va fi amenda, nu închisoarea, ca acum.

Citește și: Persoanele care suferă de tulburări depresive vor putea beneficia mult mai ușor de tratament medicamentos

Noua propunere prevede înlăturarea sancțiunilor penale (închisoare, amendă penală) şi înlocuirea acestora cu sancțiune contravențională în cuantum cuprins între 1.000 şi 3.000 de lei pentru posesia de cantități mici de canabis în vederea consumului personal. Aceasta este prima propunere de acest fel din istoria României şi urmărește alinierea legislației antidrog românești cu cea a partenerilor internaționali precum Italia, Spania, Belgia, Luxemburg, Malta, Austria, Cehia, Slovenia, Canada sau Thailanda, cu recomandările Comisiei Globale pentru Politica

Drogurilor (GCDP) şi cu direcțiile susținute de experții Organizației Națiunilor Unite (ONU) şi cei ai Consorțiului Internațional pentru Politicile Publice în Domeniul Drogurilor (IDPC), precizează inițiatorii.

Ce se va întâmpla cu banii proveniți din amenzi?

Inițiatorii acestui proiect au declarat că banii proveniți din aceste amenzi vor merge pentru prevenția și asistența consumatorilor de droguri și că prin acest proiect s-ar face primul pas în țara noastră pentru legalizarea canabisului în scop medicinal.

Reglementarea posesiei de canabis medicinal destinat consumului personal pentru care există o prescripție medicală va trebui să apară, în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a măsurii amintite mai sus, printr-o lege specială privind regimul juridic al plantei de canabis, al substanțelor și preparatelor ce conțin canabis, ce sunt utilizate în scop medical.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Anunț pentru pensionarele din țară! Casa de Pensii a specificat care sunt perioadele asimilate la vechimea în muncă

Citește și: România va putea relua exportul de salam uscat- crud și conserve din carne de porc către America

De asemenea, aceștia mai spun că pedepsele penale care au fost aplicate nu au dus la scăderea consumului de droguri din țara noastră.

Practic, se introduce o excepție de la regula actuală, potrivit căreia  “cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu  închisoare de la 3 luni la 2 ani  sau cu amendă”.

Inițiatorii proiectului au declarat că: „Această schimbare reprezintă standardul minim al statelor care au dezincriminat deja posesia de canabis pentru consum propriu, în Europa existând această măsură în intervale de până la 3 grame în Belgia și de până la 100 de grame în Spania. Astfel, în doar câteva dintre exemplele relevante, canabisul a fost dezincriminat pentru cantități de până la 10 grame în Republica Cehă, 7,5 grame în Estonia, 15 grame în Israel, 3 grame în Luxemburg, 25 de grame în Portugalia, iar Germania pregătește acum dezincriminarea a până la 30 de grame pentru posesie în vederea consumului personal. Considerăm că în România se poate aplica cu ușurință limita inferioară, de până la 3 grame, asemănător cu legislația din Belgia și Luxemburg”.

Ca proiectul să poată fi aplicat trebuie adoptat de Parlament, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.

Sursă: hotnews.ro

 

 

Taguri: