Sesizările ce au fost făcute către Protecția Consumatorilor au scos la suprafață mai multe probleme cu care se luptă clienții restaurantelor, iar comisarii își doresc să facă dreptate pentru românii ce sunt păcăliți la cântar în restaurante. Astfel de nereguli vor fi amendate cu sume uriașe, ce pot ajunge la 50.000 de lei.
Protecția consumatorilor le face dreptate românilor păcăliți la cântar în restaurante
Comisarii de la Protecția Consumatorilor au realizat o întâlnire cu industria HoReCa din Iași, după ce au fost realizate mai multe sesizări cu privire la serviciile pe care clienții le primesc. Deși aceste probleme există, comisarii spun că pot fi rezolvate foarte ușor dacă cei din industrie își doresc să coopereze.
În cadrul ședinței s-au discutat care sunt obligațiile pe care le au echipele de control ce vin în control, iar primul lucru este să se legitimeze, după care să își noteze prezența în Registrul unic de control.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Comisarii de la Protecția Consumatorilor le-a amintit celor prezenți că este obligatoriu ca în bucătărie să existe un cântar care să aibă un buletin de verificare metrologică anuală. În situația în care cântarul nu există, atunci cei din industria HoReCa riscă să aibă bucătăria închisă. Alături de această situație, comisarii au explicat că produsele gătit trebuie să fie cântărite după ce sunt gătite, nu înainte, deoarece gramajul acestora devine mai scăzut după procesul de gătire.
Sancțiunile pe care proprietarii le pot primi în astfel de situații pot ajunge la 50.000 de lei, situație ce este similară și în cazul în care mărimea pe care ar trebui să o aibă pe pizza în meniu nu este aceeași ca în realitate, moment în care amenzile ajung la 40.000 de lei. Nici ciorba nu a lipsit din această discuție, iar comisarii de la Protecția Consumatorilor au adus în atenția persoanelor prezente că este obligatoriu ca în ciorbă să fie carne, nu doar la baza acesteia, în caz contrat amenzile ajung la 50.000
Românii pot primi apă de la robinet în restaurante
În Monitorul Oficial a apărut o lege oficială prin care românii pot primi gratuit apă din partea restaurantelor dacă aceasta este potabilă. Această lege va intra în vigoare începând cu data de 18 aprilie 2024, însă cu toate acestea legea nu aplică o obligație față de restaurante și cantine, ci pentru autoritățile locale și furnizorii de apă.
„ Intenția a fost aceea de a da posibilitatea consumatorului român, atunci când merge la un restaurant, de exemplu, de a bea un pahar cu apă fără a fi nevoit să plătească pentru el. Așa încât, prin această prevedere, îi dăm posibilitatea de a putea cere, cu titlu gratuit, un pahar cu apă de la robinet. Textul inițial era de încurajare. Acum, însă, operatorul HoReCa va fi obligat să dea curs unei astfel de cereri. Evident, plecăm de la premisa de legalitate, că restaurantul are autorizația sanitar-veterinară în regulă, iar că apa este perfect potabilă ”, a declarat Virgil Popescu pentru avocatnet.ro.