Punctul de pensie crește de la 1 ianuarie 2023 cu 12,5%. Ce măsuri de sprijin vor intra în vigoare de anul viitor. Decizia luată în coaliția de guvernare

Autor: Bianca Hriscu
Actualizat: 22 nov 2022, 09:29

Punctul de pensie va crește cu 12,5% de la 1 ianuarie 2023

Sursa: PixaBay

De la 1 ianuarie 2023, punctul de pensie va crește cu 12,5%, decizie luată în ședința coliției de guvernare de luni, 21 noiembrie 2022. Iată care va fi noua valoare a punctului de pensie.

Pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2023, după cum au anunțat reprezentanții coaliției de guvernare imediat după finalizarea ședinței de la începutul săptămânii. Au fost stabilite mai multe măsuri, printre care și creșterea punctului de pensie cu 12,5% de la 1 ianuarie 2023.

Punctul de pensie crește cu 12.5% de la 1 ianuarie 2023. Care va fi noua valoare a acestuia? 

Liderii coaliției de guvernare formate din PNL, PSD și UDMR au reușit să ajungă la un acord cu privire la creșterea pensiilor începând de anul viitor. Astfel, de la 1 ianuarie 2023, punctul de pensie va crește cu 12,5%, ceea ce înseamnă că noua valoare a punctului de pensie va fi de 1,784 de lei.

Deși inițial se vorbea despre o majorare a pensiilor cu 15 procente, PSD și-a impus punctul de vedere și a insistat ca nu toate pensiile să crească la fel.

După o ședință care a durat mai bine de două ore, liderii coaliției au convenit ca pensiile să crească cu 12,5%, iar pensionarii cu pensii mici să primească în continuare sprijin din partea statului, în contextul creșterii inflației.

Citește și: E oficial! Pensiile vor crește cu 12,5% cu data de 1 ianuarie 2023. Anunțul făcut de Nicolae Ciucă

La scurt timp după încheierea ședinței coaliției de guvernare, noile măsuri care urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2023 au fost anunțate pe facebook de premierul Nicolae Ciucă și au fost confirmate și de Marcel Ciolacu.

„În ședința Coaliției de guvernare, care a avut loc în această seară, am decis următoarele:

Pentru pensiile pe contributivitate, am decis creșterea punctului de pensie cu 12,5% începând cu data de 1 ianuarie 2023.

Noua valoare a acestuia va fi, astfel, de 1.784 de lei.

Totodată, anul viitor vom continua acordarea unui sprijin țintit pentru pensionarii cu pensii mici, astfel:

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

1.000 de lei pentru pensiile sub 1.500 de lei, 800 de lei pentru pensiile între 1.501 și 2.000 lei, respectiv 600 de lei pentru pensiile între 2.001 și 3.000 de lei. Sumele vor fi împărțite în două tranșe care se vor acorda semestrial pe parcursul anului 2023.

Persoanele care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor primi și anul viitor voucherele sociale de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului.

Vom acorda un sprijin de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi care au pensii mai mici de 2.000 de lei. Această sumă va fi împărțită în două tranșe pentru a acoperi cheltuielile din iarna aceasta și din iarna viitoare.

Am convenit, de asemenea, ca alocațiile de stat pentru copii să fie actualizate cu rata inflației, persoanele cu handicap să primească o a treisprezecea indemnizație, iar indemnizațiile pentru veteranii și văduvele de război să fie actualizate cu rata inflației, începând din 2018, însemnând o creștere totală de aproximativ 30 de procente.

Perioada pe care o traversăm este una marcată de multiple crize la nivel mondial și trebuie să asigurăm o amortizare a efectelor generate de inflația crescută. De aceea, PNL s-a opus ferm unor creșteri mai mici de 15% și a obținut în negocieri creșteri totale care depășesc 15,8%.”, este mesajul pe care l-a scris premierul Nicolae Ciucă pe contul de facebook. 

Pensii 2023. Marcel Ciolacu: „Susținerea din partea statului trebuie să meargă la cei care resimt din plin efectele crizei economice”

Cu toate că PNL a propus creșterea tuturor pensiilor cu 15%, PSD s-a opus acestei măsuri. Într-o postare pe Facebook, Marcel Ciolacu a precizat că ajutorul venit din partea statului ar trebui să se îndrepte în special către persoanele care fac parte din categoriile vulnerabile și care întâmpină dificultăți din cauza crizei economice. 

„Am spus încă din septembrie că majorarea pensiilor trebuie făcută diferențiat, sprijinindu-i mai mult pe cei care au pensii mai mici. Am fost consecvenți și am reușit să-i convingem și pe partenerii de Coaliție de justețea propunerii PSD. Astfel, de la 1 ianuarie toate pensiile vor crește cu un procent de 12,5%, respectiv punctul de pensie va fi de 1.784 de lei.”, a precizat Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu a subliniat că toate măsurile sunt incluse într-un pachet social în valoare de 26,65 miliarde de lei care face parte din programul Sprijin pentru România.

Citește și: Marius Budăi: „În acest moment nu există niciun pericol cu majorarea pensiilor de la 1 ianuarie”. Cu cât vor crește pensiile în 2023