E aproape o nebunie să crezi că în România zilelor noastre se mai poate trăi că pe vremea dacilor! În sate izolate, fără drum și fără electricitate! Există sate izolate în care n-au ajuns curentul electric și nici bunătățile din galantarele de la oraș! Doar că locuitorii de acolo și-au acceptat soarta pe care nu și-au dorit-o neapărat, dar în satul Năeni, din județul Buzău există români care au lăsat de bunăvoie civilizația și confortul orașului, că să stea cu animalele sălbatice și să își găsească liniștea.
„Satul lui Dumnezeu” este un tărâm magic flancat de jur împrejur, de dealuri, în care se ascund câteva colibe tradiționale țărănești și bordeie din lemn
Echipa “Asta-i România!” a ajuns la Năeni, în județul Buzău, una dintre așezările României zilelor noastre, în care se trăiește că pe vremea dacilor. Aici trăiesc oameni care au lăsat de bunăvoie civilizația că să-și găsească liniștea departe de cele lumești, pentru a se apropia de Dumnezeu.
Până să îi primească Dumnezeu în Raiul Lui au ales să își facă singuri Raiul lor. Un sat ridicat din nimic, în numele credinței și al strămoșilor, satul lui Dumnezeu. Aici, doi oameni, tată și fiu, frați deopotrivă în viață duhovnicească au ales să se întoarcă în zorii istoriei și să trăiască altfel decât noi.
„Am lăsat modernismul la oraș și am venit aici, fără curent, la lumânare, cu rugăciune! Așa de bine ne simțim! Simt că zbor! Nu orice ar putea să locuiască aici! Trebuie să ai mare dragoste de Dumnezeu să stai aici și să te primească și locul!”, a spus Sava Anghel.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Până în urmă cu 9 ani erau doi bărbați că toți ceilalți – aveau o slujbă, o familie, la oraș. Tatăl, “fratele” Sava, era lăcătuș-mecanic, iar fiul, “fratele” Mina, lucra în construcții, pe șantierele din țară și din străinătate, dar asta până într-o zi, când au ajuns în acest loc, că voluntari, la propunerea Părintelui Mihail Milea, fondatorul satului.