Puterea unui scop comun. Cum a fost găsit Ozzy, cățelul pierdut în Bucegi

Autor: Bianca Vidoi

Puterea unui scop comun

Sursa: Facebook Simona Dumitru

Ozzy este un câine ce a putut să adune zeci de persoane pentru a îl salva după ce s-a pierdut în munții Bucegi.

Ozzy este un câine din rasa Beagle, ce a dispărut în județul Brașov, iar povestea sa impresionantă a reușit să înduioșeze zeci de persoane ce au participat la misiunea sa de căutare.

Citește și: Ce animal de companie sa iti alegi, in functie de zodie

Cum a fost găsit Ozzy, după 5 zile de căutări

Ozzy este un patruped din rasa Beagle ce a dispărut în munții Bucegi, iar povestea sa a reușit să mobilizeze zeci de oameni care să îl caute timp de cinci zile în zona în care acesta s-a pierdut. Patrupedul a fost căutat pe parcursul celor cinci zile ajutorul dronelor și al salvatorilor montani în zona în care s-a pierdut, mai exact în apropiere de refugiul Țigănești. 

Stăpâna lui Ozzy a fost cea care a început să pună afișe în zonă pentru a îl găsi pe animalul ei de companie, iar pentru că aceasta știe cât de mare este puterea rețelelor sociale, aceasta a postat un mesaj în care cerea ajutorul oamenilor. Aceste acțiuni au adus împreună zeci de persoane ce aveau un scop comun, mai exact găsirea lui Ozzy.

Elementul ce i-a emoționat foarte mult pe oamenii ce i-au venit în ajutor femeii a fost că Ozzy are probleme de sănătate și era esențial ca acesta să își primească medicamentele.

„Au fost oameni care și-au luat concediu să meargă cu mine pe munte, oameni care au alergat ultra maraton doar ca să-l caute pe Ozzy, oameni care au făcut schimb de tură și s-au trezit la 6 dimineața să urce să-l caute. Mă sunau oameni să mă întrebe dacă am unde sa dorm, dacă am ce să mănânc, dacă mă pot ajuta cu ceva”, a povestit Simona Dumitru, stăpâna cățelului, potrivit brasov.net

Citește și: Cum să ai grijă de câinele tău: Ghid complet pentru iubitorii de patrupezi

O mulțime de voluntari au participat la misiunea de căutare a lui Ozzy

Zeci de persoane au fost emoționați de eforturile pe care le făcea Simona pentru a își găsi câinele, iar multe persoane și-au luat concediu de la muncă pentru a putea să o ajute să îl găsească pe Ozzy.

Alături de zecile de oameni, în ajutorul Simonei au venit și salvamontiștii, alături de dronele acestora. 

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Mobilizarea a avut totuși un rezultat pozitiv, iar după cinci zile de căutare în mai multe zone ale Brașovului, pe traseul cabana Diham Mălăiești și Refugiul Țigănești, Ozzy a fost găsit în zona Bran de salvatorii montani. Simona a ținut să le mulțumească persoanelor ce au depus atâta efort pentru a îl aduce alături de ea pe Ozzy pe pagina ei de Facebook.

„Încă e greu să îmi găsesc cuvintele…probabil pentru că nu există cuvinte care să poată exprima toată recunoștința pe care o am.

Of, și ce de oameni extraordinari am aflat…

Oameni care după ce totul s-a terminat, încă se gândeau la noi, daca suntem bine, daca avem nevoie de ajutor, daca ne descurcăm cu recompensa…

Oameni care și-au luat concediu și au mers sute de km cu mașina, doar ca să ajute la căutări…

Oameni care au făcut schimb de ture, s-au trezit la 6 dimineața, și s-au dus pe munte să îl caute…

Oameni care ne-au dat drone…

Oameni care au alergat zeci de km pe munte pentru a îl cauta…”

Citește și: Povestea emoționantă a Shakirei, o cățelușă salvată dintr-o peșteră din Mexic