Radu Aryan este băiețelul care a dispărut în urmă cu câteva zile din casa părinților, iar aceștia erau disperați să își găsească micuțul.
Ca printr-un miracol, Radu Aryan a fost găsit în viață după 25 de ore în pădure, în frig, dar teafăr și conștient. Copilul a fost atunci preluat imediat de o ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Radu Aryan a fost externat. Primele declarații ale părinților
În ciuda faptului că Aryan a fost găsit înfrigurat și speriat, după 25 de ore petrecute în pădure, starea sa era una bună.
Părinții micuțului sunt recunoscători pentru ajutorul primit și se întorc mai fericiți ca niciodată acasă, din nou în formula de 3.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
„Suntem foarte obosiți, dar suntem bine acum. Nu am cuvinte să spun (n.r. cum a fost întreaga experiență). Aryan se simte foarte bine, este sănătos. Da, el a povestit aceeași versiune, de lup, de crengi, că s-a ascuns, că a dormit pe crengi și aceeași poveste.
A fost internat doar pentru investigație, nimic altceva, doar să se asigure medicii că totul a fost bine. Eu sunt uimită de felul în care oamenii au sărit în ajutor și toate departamentele de la poliție, pompieri ș toți cei care au ajutat... nu am cuvinte”, a declarat mama lui Aryan.
Declarațiile cutremurătoare ale lui Radu Aryan
Deși a fost găsit teafăr și fără urme vizibile de leziune, această experiență nu a fost deloc ușoară pentru Radu Aryan, care va rămâne cu anumite traume. Intimidat, dar curajos, băiețelul a vorbit pe scurt despre aventura sa în pădure și de faptul că s-a speriat de un lup.
„Mă dor picioarele. Da, mi-a fost frică. Am văzut lupul, m-am ascuns. Mi-a fost frig, a venit ploaia”, a declarat Radu Ayan, potrivit observatornews.ro.