Radu de la ”Casa iubirii”, surpriză de proporții pentru fanii săi: „Sunt alături de Selly și de Bogdan de la Ploiești”. Fostul concurent a postat totul pe o rețea socială

Autor: Diana Bostan
Actualizat: 03 apr 2024, 22:53

Radu s-a întâlnit cu doi foști concurenți ai emisiunii ”Casa iubirii”

Sursa: Instagram: Radu Nittu

Radu Nițu, câștigătorul celui de-al doilea sezon al emisiunii ”Casa iubirii”, și-a surprins fanii cu ultima s-a postare. Fostul concurent a avut parte de o ieșire incendiară alături de alți doi buni prieteni. Iată despre cine este vorba!

Fostul concurent al emisiunii ”Casa iubirii” nu s-a ales doar cu premiul cel mare, ci și cu prieteni adevărați. Radu a demonstrat că prieteniile pot rezista și-n afara emisiunii, iar rivalitățile pot fi uitate.

Radu s-a întâlnit cu doi foști concurenți ai emisiunii ”Casa iubirii”

Câștigătorul sezonului doi al emisiunii ”Casa iubirii” este foarte activ pe rețelele sociale și își ține des fanii la curent cu activitățile din viața sa.

Recent, Radu a postat mai multe videoclipuri, în secțiunea InstaStory, alături de alți doi foști concurenți. Deși au avut parte și de contre, se pare că cei trei au uitat de neînțelegeri și s-au întâlnit într-un centru comercial din Capitală.

Citește și: „Prea bună”. Radu de la „Casa iubirii” s-a dat de gol! Fostul concurent nu se poate abține când vine vorba de această plăcere nevinovată

„Vreau să știți că am ieșit în mall să beau o limonadă și sunt alături de doi influenceri de care eu sunt foarte mândru, chiar mă simt super bine că stau cu ei la aceeași masă. Este ceva ce mi-am dorit întotdeauna”, a spus Radu Nițu, fostul concurent al emisiunii ”Casa iubirii”, în secțiunea InstaStory.

Având un simț al umorului bine dezvoltat, Radu și-a ținut urmăritorii în suspans, menționând faptul că s-a întâlnit cu Selly și Bogdan de la Ploiești.

În realitate, fostul concurent a făcut referire la Ionuț Manda și Rosa Antoni, foști concurenți ai sezonului doi ”Casa iubirii”.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

„Sunt alături de Selly și de Bogdan de la Ploiești”, a glumit Radu Nițu cu prietenii săi virtuali.

Radu de la ”Casa iubirii” nu și-a găsit încă marea iubire

Radu, fostul concurent din ”Casa iubirii”, și-a dorit încă din primul sezon să aibă parte de o aleasă pentru inima lui singuratică, dar din păcate a oferit și a primit numai dezamăgiri.

Cristina a fost cea care i-a furat inima în sezonul doi, și cu toate că părea că se vor împăca pe ultima sută de metri, după terminarea competiției Cristina a decis să renunțe la Radu și să se concentreze pe viața ei personală și pe studii.

Citește și: Radu de la „Casa iubirii”, mai trist ca niciodată! „Nu cunoști cu adevărat suferința”. Ce se întâmplă cu fostul concurent

Cu puțin timp în urmă, Radu Nițu a transmis un mesaj care i-a pus urmăritorii pe gânduri. Fostul concurent a transmis câteva cuvinte foarte triste, semn că încă suferă pentru faptul că nu are persoana dorită lângă el, deși își dorește mult acest lucru. 

„Nu cunoști cu adevărat suferința până nu rămâi singur cu Dumnezeu și îl rogi să te vindece...”, a fost mesajul transmis de Radu în urmă cu ceva timp, pe Instagram.