Încă o săptămână a luat sfârșit în Casa Iubirii. Concurenții au început să se acomodeze în noul context și au început să dea frâu liber sentimentelor. Unii dintre ei deja sunt în tatonări, în timp ce alții așteaptă ca noi concurenți să intre în casă. După ce zilele trecute Kinga a dezvăluit că vrea să pună punct idilei cu Radu, acum, concurentul a luat o decizie fără precedent.
Ce este dispus Radu să facă de acum încolo în competiție
Noii lideri ai casei în săptămâna care urmează sunt Ștefania și Cristian, unul dintre cele mai noi cupluri din ”Casa Iubirii”. Deși încă sunt la început și nu și-au oficializat relația, cei doi par foarte îndrăgostiți.
Andreea Mantea a anunțat că o nouă concurentă va intra mâine în Casa Iubirii, băieții au fost foarte fericiți să audă această veste.
”Am trecut cu bine și peste această gală. Mâine va intra o fată nou aici, în Casa Iubirii. Radu, spuneai că ești libert. Ești pregătit să cunoști o fată nouă?”, a spus Andreea Mantea.
”Din moment ce Kinga și-a asumat lucrul acesta și a spus că dorește să cunoască și ea pe altcineva, de ce să nu-mi acord și mie această șansă, măcar să încerc”, a
Se pare că Radu este dispus să o dea uitării pe Kinga după nenumăratele ei afirmații, și este pregătit să cunoască noi fete în Casa Iubirii.
Relația dintre Kinga și Radu părea promițătoare, însă, în ultima săptămână, concurenta a dezvăluit că este tot mai nefericită lângă Radu și ar vrea să cunoască și alți băieți din casă, precum Robert, de care i-a plăcut încă de la început.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Mâine, o nouă concurentă se va alătura Casa Iubirii, băieții sunt în extaz și abia așteaptă să o cunoască pe noua fată.