Radu și-a luat inima-n dinți și a recurs la un gest uluitor în Casa iubirii, sezonul 2! Tânărul a sărutat-o pasional pe Cristina! Iată cum a reacționat concurenta! „Doamne, cum îmi bate inima!”

Author: Ana Filip
Actualizat: 21 ian 2023, 20:00

Vizibil emoționați, Radu și Cristina s-au întâlnit în cadrul unei cine romantice în Casa iubirii! Concurentul a sărutat-o pasional pe sfioasa tânără! Iată cum a reacționat Cristina! „Mă simt de parcă visez!”

Deși sezonul al doilea al emisiunii Casa iubirii abia a început, concurenții nu stau deloc pe gânduri și au trecut încă de la primele întâlniri în camera roșie la atac, pentru a află cât mai multe detalii unii despre ceilalți. Radu, unul dintre cei patru concurenți care și-au dorit să rămână și în sezonul 2 în Casa iubirii, și-a exprimat admirația încă de când a văzut-o pentru prima dată pe Cristina și a subliniat că vrea să o cunoască mai bine și chiar să se apropie din ce în ce mai mult de ea deoarece simte că ar putea formă un cuplu reușit împreună.

Radu își ia inima-n dinți și recurge la un gest uluitor în Casa iubirii, sezonul 2! Tânărul a sărutat-o pasional pe Cristina

După prima întâlnire între patru ochi avută în camera roșie zilele trecute, Radu și Cristina au avut din nou ocazia de a se întâlni pentru a continuă să se afle lucruri noi unul despre celălalt.

În ediția de astăzi, Cristina l-a invitat pe Radu să se vadă la piscină, în cadrul unei cine romantice.

Concurentul a fugit la piscină fără să stea pe gânduri, semn că i-a surâs enorm ideea de a se revedea cu Cristina, pe care a plăcut-o și admirat-o mult din prima clipă, pentru sinceritatea, gingășia și puritatea ei. Cei doi tineri s-au îmbrățișat puternic în momentul în care s-au regăsit la piscină și au început să poarte o nouă conversație plină de emoții și trăiri inedite, încercând să afle cât mai multe detalii unul despre altul.

Radu: Ce frumos e cu ține aici! Ce mă bucur să te strâng în brațe! Abia așteptăm!

Cristina: Și eu!

Radu: Îți vine să crezi că asta e momentul nostru?

Cristina: Nu prea! Mă simt de parcă visez!

Radu: Calmează! Gata! Ești mai bine? Cum ți-ai dori să evolueze lucrurile între mine și ține aici?

Cristina: Bineînțeles că mi-aș dori să evolueze bine! Să formăm o relație! Să fie ceva adevărat!

Radu: Crezi că eu o să te pot face fericită?

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Cristina: După cum a început totul eu cred că da!

Radu: Ce te-a făcut să crezi asta? Îți transmit? E foarte important dacă eu îți transmit ție căldură și încredere!

Cristina: Da! Foarte mare! Plus că te comporți foarte frumos cu mine! Pe conexiune mi-ai luat mereu apărarea! Îmi place foarte mult cum gândești! Mi se pare că avem multe lucruri în comun!

În timpul discuției lor, Cristina a părut din ce în ce mai fascinată de Radu și mai mult decât atât această a mărturisit că este convinsă de faptul că el o va putea face fericită. Pe de altă parte, Radu i-a declarat Cristinei că o admira foarte mult și că îi place felul ei de a fi.

În cele din urmă, tânărul i-a spus că i-a pregătit și el o mică surpriză și s-a retras pentru câteva minute după care a revenit la piscină cu un buchet mare de trandafiri albi și roșii, simbolizând iubirea sinceră și curată. Vizibil emoționat, Radu i-a oferit trandafirii Cristinei și i-a mulțumit că dintre toți băieții din Casa iubirii l-a plăcut și l-a ales tocmai pe el și apoi a sărutat-o pe tânăra care s-a emoționat teribil.

Citește și: Bianca a izbucnit în lacrimi, după ce a primit cadoul neașteptat din partea lui Andrei! Concurenta s-a simțit vinovată după gestul lui Andrei, iar emoțiile și regretele au copleșit-o! „Eu, șerpoaica de mine iar alege un bărbat care nu e ok!”

Citește și: Prima cină romantică în cel de-al doilea sezon al emisiunii Casa iubirii! Bianca a avut parte de clipe frumoase alături de Robert! „În preajma ta mă simt foarte tensionată!”

 


Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.