Ieri, 21 iunie, Colegiul Medicilor a anunțat că Raed Arafat și-a pierdut dreptul de a profesa ca medic, împreună cu întregul control pe care îl avea asupra examenelor din Medicina de Urgență. Anunțul a fost făcut în cadrul emisiunii moderate de Victor Ciutacu, „Punctul Culminant”, conform romaniatv.net.
Potrivit statutului Colegilor Medicilor în România, medicii pot profesa doar dacă au un certificat de membru, iar pierderea acestuia are loc în momentul în care membrul respectiv nu și-a mai exercitat profesia de minimum cinci ani.
Raed Arafat ocupă funcția de secretar de stat al Ministerului Apărării de mai mult de cinci ani, ceea ce a făcut imposibilă reînceperea profesării în domeniul medicinei. Acesta a lucrat ca medic ATI la Spitalul din Târgu Mureș.
Raed Arafat a refuzat să accepte ca SMURD să ajungă în subordinea Ministerului Sănătății
La începutul lunii aprilie, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a afirmat că SMURD ar trebui să treacă în subordinea Ministerului Sănătății.
„Am reuşit să ţinem sub control acest val cinci al pandemiei care a avut în mod evident cifre mult mai scăzute de mortalitate şi de cazuri grave în spitale. Am reuşit să testăm mai mult şi vreau să vă mulţumesc pentru acest lucru. Toate aceste lucruri trebuie să facă parte dintr-o gândire integrativă la nivelul Ministerului Sănătăţii. Mă bucur că avem parteneri profesionişti la nivelul DSU. Este domnul doctor Arafat care cu asta s-a ocupat în ultimii 30 de ani.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
În mod evident discutăm despre o activitate medicală, iar o responsabilitate atât în faţa profesioniştilor din sănătate, cât şi în faţa opiniei publice este a Ministerului Sănătăţii. Sunt partenerii noştri. SMURD este o structură a DSU care şi-a făcut foarte bine datoria. Întotdeauna le voi mulţumi public pentru ceea ce fac, dar integrarea serviciilor de urgenţă cu celelalte servicii de urgenţă prespitalicească pe care le oferă sau UPU sau compartimente de primiri urgenţe cu celelalte activități ale sistemului sănătate este absolut necesară.
Ele nu funcţionează separat. Trebuie să funcţioneze integrat, iar lucrul ăsta trebuie să fie o politică de sănătate a statului român care nu trebuie să ţină cont de persoanele care într-un mod sau altul ocupă o poziţie de demnitate publică în aceste domenii, ci trebuie să ţină cont de nevoia oamenilor din România de a beneficia de servicii de sănătate.
Citeste si: Raed Arafat vrea introducerea unor noi restricții. Care este motivul și unde se aplică
N-aş vrea să fie interpretat. Am recunoscut public toate meritele domnului Arafat care a făcut o treabă excelentă în organizarea serviciilor medicale de urgenţă, dar ele trebuie integrate la nivelul Ministerului Sănătăţii şi cred că lucrul ăsta este clar pentru toată lumea”, a spus Alexandru Rafila, conform digi24.ro.