Raed Arafat a prezentat recent raportul de activitate al DSU pentru 2022: România va primi 10 elicoptere și 2 avioane SMURD

Author: Cristina Mocanu
Actualizat: 01 dec 2023, 03:30

Secretarul de stat Raed Arafat a prezentat recent raportul de activitate al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) pe anul 2022.

Miercuri, 1 martie, șeful DSU a comunicat raportul de activitate al DSU pentru 2022. România urmează să primească 10 elicoptere și 2 avioane SMURD.

Raed Arafat a prezentat recent raportul DSU 2022

Miercuri dimineață, 1 martie, Raed Arafat, liderul DSU, a comunicat rezultatele Departamentului pentru Situații de Urgență în condițiile actuale de personal și cum vor funcționa proiectele Vision 2020 și Air Ambulance.

Citește și: Miercuri se vor auzi sirene în întreaga țară. Iată cum vor trebui românii să reacționeze

Acesta a declarat că: „Pentru partea de dotare suntem în grafic, să zicem, pe folosirea, utilizarea fondurilor europene. În acest an sunt mai multe tipuri de echipamente care urmează să fie livrate.

Pe partea de aviatică o să avem, pe partea de aviație o să avem livrate anul ăsta cele două avioane SMURD, pe lângă șase elicoptere pentru situații de urgență de tip Blackhawk, încă trei elicoptere ușoare

şi un elicopter Blackhawk pentru partea de ordine publică, care sunt deservite de Inspectoratul General de Aviație.

Deci vorbim în final de 10 elicoptere și două avioane, care se vor livra până la sfârșitul acestui an. Și cu asta vom recăpăta capacitatea noastră de căutare-salvare și de intervenții la incendiile de pădure, pentru că noi lucrăm cu elicoptere vechi de fabricație rusească și care trebuiau să fie oprite, mai ales pentru că nu puteam să le întreținem mai departe, întreținerea lor făcându-se în spațiul rusesc. Și la acest moment așteptăm să vină Blackhawk-urile care vor intra în lucru.

Deja piloții au fost la pregătire și pentru avioane, și pentru elicoptere ei continuă pregătirea lor la fabrica din Polonia. Deci asta este pe partea de dotare de aviație”.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

România va avea noi autospeciale pentru stingerea incendiilor

Raed Arafat a mai declarant că: "Pe partea de dotare a ISU continuă livrarea mașinilor de intervenție la incendii. Știm că avem peste 470 de mașini care urmează să ajungă și au început să ajungă de anul trecut și se livrează aproape lunar mașini până la sfârșitul acestui an.

Pe lângă acest lucru se lucrează acum pe alte dotări pe care le așteptăm, dotări pentru Salvamont, dotări de centre de comandă, drone şi diferite alte echipamente, care sunt necesare ISU. Cât despre activitatea DSU și toate structurile care sunt în coordonarea

Departamentului pentru Situații de Urgență, și aici vorbim de Inspectoratul General de Aviație, ISU și coordonarea operațională a serviciilor de ambulanță a unităților de primiri urgență, precum și al Salvamontului, acolo activitatea de anul trecut a fost una foarte intensă, caracterizată și prin provocarea din cauza crizei umanitare creată de războiul din Ucraina, însă ca rezultate pot să spun că toate structurile au făcut datoria lor foarte bine.

Citește și: Românii care locuiesc la bloc și nu respectă aceste reguli riscă o amendă de până la 1.500 de lei

Vorbim de câteva milioane de situații individuale sau accidente colective și diferite tipuri de intervenții, pe care le-au realizat echipele noastre din toate structurile.

Pe lângă asta au mai fost şi intervențiile internaționale, în mod deosebit prepoziționarea în Grecia a pompierilor și intervenția în Franța a pompierilor noștri, care au fost aeropurtaţi până acolo și au ajuns foarte rapid și s-au integrat cu colegii lor din Franța”.

Sursă: capital.ro