Rafael Nadal l-a învins pe Daniil Medvedev 2-6, 6-7 (2), 6-4, 6-4, 7-5, într-un thriller ce a durat mai bine de 5 ore. Meciul a durat, în total, 5 ore și 24 de minute.
Nadal a fost condus cu 2-0 la seturi și a mai înregistrat o premieră în acest turneu, după ce a devenit singurul tenismen din istorie cu 21 de titluri de Grand Slam.
Nadal se afla până la acest meci la egalitate la numărul de titluri de Grand Slam cu sârbul Novak Djokovic și elvețianul Roger Federer. Toți 3 aveau câte 20 de titluri de Grand Slam.
Atât Djokovic, cât și Roger Federer l-au felicitat pe Rafael Nadal pentru această performanță unică și istorică în tenis.
Rafael Nadal câștigă Australian Open 2022, învingându-l pe Medvedev!
Rafael Nadal a fost susținut constant de fanii australieni în finala contra lui Medvedev.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
„Susținerea publicului a fost uriașă. Am fost foarte emoționat, pe toată durata meciului. Chiar dacă, fiind foarte obosit, nu am putut să sărbătoresc cu ei ca de obicei, dar am simțit în interior tot sprijinul pe care mi l-au acordat pe toată durata meciului” , a declarat la finalul meciului Rafael Nadal, citat de treizecizero.ro.
Întrebat cum a reușit să întoarcă meciul de la 2-0 la seturi pentru adversar și după ce Medvedev avea 3 mingi de break în setul 3, Nadal a răspuns:
„Nu știu. Era o situație critică. Dar sportul e imprevizibil, nu? Lucrul normal să se întâmple din acel moment e să pierzi în trei seturi. Dar, pe de altă parte, și eu am avut o șansă mare în setul doi, nu? Nu știu. Mi-am tot repetat pe toată durata meciului: am pierdut aici de atâtea ori având ocazii bune de a câștiga, de câteva ori am fost un pic ghinionist.
Dar nu știu. Pentru mine, seara asta a fost 2012, 2017, 2014. Am fost în poziția asta de câteva ori în cariera mea, aici, în Australia. Seara asta a fost de neuitat. Mă simt foarte norocos. Dar, în același timp, cred că am luptat foarte mult și am muncit din greu să revin în circuit și să-mi dau o șansă de a continua să joc tenis”.
Nadal a fost întrebat la conferința de presă de după meci dacă a devenit cel mai mare tenismen din toate timpurile, dar a răspuns că nu îl interesează acum acest lucru și că vrea doar să se bucure pentru această performanță unică din istoria tenisului.
"Părerea mea nu s-a schimbat. Desigur, aceasta este o realizare uimitoare și înseamnă foarte mult pentru mine. 21 este un număr special. Nu voi spune niciodată că merit să câștig mai mult decât alții, pentru că sunt mulți jucători care se luptă și sunt și ei demni. Sunt mândru de atitudinea mea, pe care am avut-o în ultimele șase luni. Sunt mândru de lupta mea pentru un loc pe teren. Am avut momente grele, conversații grele. Sunt onorat că am primit această șansă și mă simt norocos că am reușit să obțin un alt rezultat special în cariera mea. Chiar nu-mi pasă dacă sunt cel mai bun sau nu, astăzi nu mă gândesc la asta. Pentru mine, principalul lucru este să mă bucur de acest rezultat. Este al doilea titlu al meu în Australia. Desigur, atunci când câștigi primul tău major, este o mare bucurie, dar cu cât îmbătrânești, cu atât poți savura mai mult. Acum simt importanța acestui succes mai mult decât în tinerețe. Acum pot să mă bucur de succes mai mult, fără să mă gândesc la viitor", a declarat Rafael Nadal.