Faimoșii și Războinicii de la “Survivor România” și-au dat întâlnire aseară, într-un nou joc pentru recompensă, echipa câștigătoare, cea a Faimoșilor, putând comunica, prin intermediul apelurilor video, cu prietenii. Tot aseară, a avut loc, în premieră, o probă de îndemânare inedită, pentru <Survivor România>, sezonul 2, care a sporit momentele de tensiune și suspans ale competiției.
Duelul sportiv de aseară, pe un traseu spectaculos, pe Marea Caraibilor, nu a fost lipsit de tensiune și momente critice, iar primul care a deschis jocul, dar a adus si primul punct câștigător pentru echipa albastră a fost Andrei Dascălu.
Raluca a părăsit “Survivor România”
Spiritele s-au încins aseară între faimoasele Raluca Dumitru și Elena Marin, cele două aruncându-și vorbe grele, după ce Elena i-a adus o serie de reproșuri coechipierei sale.
Consiliul de eliminare de la “Survivor România” a fost presărat cu momente tensionate, cu o încărcătură emoțională extrem de puternică. Albert Oprea a fost, și de dată această, favoritul publicului în echipa Războinicilor, iar Elena, preferata telespectatorilor din echipa roșie. În schimb faimoasa Raluca Dumitru a acumulat cele mai puține voturi din partea publicului, și a paarasit competiția Survivor România.
”Mă bucur că am avut parte de această experiență, este una de neuitat… în care am învățat foarte multe și sper să rămânem așa și acasă … să nu ne schimbăm… să fim așa o luna, două, și apoi să <redevenim> cei care eram înainte. Am venit, poate, într-un moment în care nu mai eram mulțumită de ceea ce aveam, nu știam pe care drum să o iau, și acum tind să cred că sunt norocoasă cu ceea ce am acasă și că trebuie să apreciez mai mult.
Citeste si: Raluca Dumitru, GEST neasteptat fata de Elena Marin dupa eliminarea de la Survivor Romania!
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Întârzie pensia pentru luna mai? La ce să se aștepte pensionarii, de această dată
Citeste si: Replici acide între Elena Marin și Raluca Dumitru: "Ai probleme grave, ești săracă..."