Raluca Munte s-a destăinuit într-un vlog al fratelui lui Alex Zănoagă, George.
"Am reușit să mă reîndrăgostesc în casa "Puterea dragostei" și chiar am fost fericită.
Eu am locuit în același hotel cu Ricardo timp de o lună, stătea la mine non-stop", a dezvăluit Raluca Munte.
"Bombă", a reacționat George Zănoagă.
"Am stat 6,7 luni în emisiune și în fiecare săptămână am stat cu stresul că voi fi eliminată.
În România mi-am dat seama, poate am fost incorectă față de el (n.r.: de Ricardo), că nu sunt ok, am început să povestesc cu fostul și am ajuns să mă reîmpac.
Am simțit că e o chestie neterminată cu el (n.r.: cu Origen), am fost apoi 5 luni cu el și ne-am despărțit.
Mama lui Ricardo rupe tăcerea! Ce a spus despre Deea, Manuela și Raluca!
Mama lui Ricardo a apărut prima oară în public, într-un vlog, alături de fiul ei.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Mama lui Ricardo l-a mustrat pe fiul ei pentru ieșirile din emisiunea" Puterea dragostei".
"De când ești cu ea ai început să te schimbi puțin, nu mai vorbești așa urât. Deea a avut un efect pozitiv asupra ta, mă bucur din suflet", a spus mama lui Ricardo despre iubita acestuia.
"Mamă, ăsta nu e vlog pentru reproșuri, este pentru a-ți spune părerea ta despre Deiuța", i-a spus Ricardo mamei sale atunci când aceasta l-a criticat pentru ieșirile lui.
Ricardo: Ai crezut că îmi place de ea?
Mama lui Ricardo: Mamă, prima oară n-am crezut, eu nu te-am văzut cu fete așa liniștite, te-am văzut cu fete mai certărețe, mai vulcanice. Manuela e o fire mai vulcanică așa, ca tine și nu cred că vă potriveați. Ție îți trebuie o fată liniștită cum e Deea și mă bucur că ai ales-o pe ea. O fată liniștită, drăguță.
Mama lui Ricardo a vorbit și despre fosta iubită a lui Ricardo, Raluca. "Și Raluca este o fată drăguță, nu pot s-o critic, nu mi-a făcut nimic fata mie, m-a supărat când te-a jignit, și tu ai jignit-o. Nu am fost de acord nici când ai jignit-o tu, nici când te-a jignit ea. Nu te-ai fi potrivit nici cu ea, avea o personalitate puternică, dintre toate cea mai potrivită fată este Deea. Mă bucur că te schimbă și pe tine în bine", a mai spus femeia.