Raluca Turcan: "Dictatorul Putin este imprevizibil"! Liderul PNL a vorbit de cât de sigură e România în condițiile războiului din Ucraina

Author: Andrei Ionescu
Actualizat: 18 dec 2022, 08:25

Raluca Turcan față în față cu Denise Rifai

Sursa: Kanal D

Raluca Turcan a fost întrebată la "40 de întrebări cu Denise Rifai" dacă se simte în siguranță în România în condițiile războiului din Ucraina.

"Vă simțiți în siguranță în România?", a întrebat-o Denise Rifai pe Raluca Turcan la "40 de întrebări cu Denise Rifai".

"Da. Categoric da, pentru că niciodată nu au existat garanții pentru securitatea națională mai certe ca apartenența noastră la Alianța Nord-Atlantică. Oricât ar plana asupra societății românești că este posibil să intrăm într-un conflict cu Rusia trebuie să știm anumite lucruri: apartenența noastră la NATO presupune un efort de apărare comun.

Acest conflict, în mod normal, nu poate să escaladeze decât dacă Rusia trece de granițele NATO și are o acțiune de atac asupra unui stat NATO.

Niciodată solidaritatea statelor membre NATO parcă nu a fost atât de prezentă cum s-a întâmplat în acest moment dramatic.

Puțini s-ar fi așteptat că o să ajungem aici. Chiar dacă acțiunile dictatorului Putin sunt imprevizibile, nu cred că românii au motive să nu se simtă în siguranță", a răspuns Raluca Turcan.

Turcan îl numește pe Vladimir Putin "dictator" și spune că puțini s-ar fi așteptat să atace Ucraina
[Sursa: pexels.com]

Citeste si: Joe Biden l-a acuzat pe Vladimir Putin de crime de război, iar Moscova a reacționat: „Nu are dreptul să facă astfel de declarații”

Aproape o lună de război în Ucraina

Vladimir Putin  a luat decizia de a ataca Ucraina la sfârșitul lunii februarie, după încheierea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing.

Ministerul Apărării din Marea Britanie a anunțat că invazia rusă în Ucraina s-a blocat, citând un raport al serviciilor de informații britanice.

 

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?

"Invazia rusă în Ucraina s-a blocat în mare parte pe toate fronturile. Forțele rusești au făcut progrese minime pe uscat, pe mare sau în aer în ultimele zile și continuă să sufere pierderi grele. Rezistența ucraineană rămâne fermă și bine coordonată. Marea majoritate a teritoriului ucrainean, inclusiv toate orașele mari, rămâne în mâinile ucrainenilor", a transmis Ministerul britanic al Apărării.

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a fost declarat în unanimitate drept "criminal de război" de către Senatul american, rezoluția votată de toți senatorii prezenți fiind ceva rar în Senatul american, având în vedere dezbinarea puternică a acestuia, între democrați și republicani.

"Toţi ne-am unit împreună, în această Cameră, democraţi şi republicani, pentru a spune că Vladimir Putin nu poate scăpa de responsabilitatea atrocităţilor comise împotriva poporului ucrainean", a spus liderul majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, într-un discurs ţinut înaintea rezoluției care l-a declarat pe Putin "criminal de război".

„Cred că este un criminal de război”, le-a declarat și Joe Biden miercuri reporterilor, în timpul unui eveniment la Casa Albă.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reacționat la declarația lui Biden, catalogând-o drept o „retorică inacceptabilă și de neiertat”.

Citeste si: Florin Cîțu, atac dur la adresa lui Putin: "Este un criminal de război"