Casele de Pensii din România se află în ultima etapă pe care trebuie să o parcurgă pentru recalcularea pensiilor ce va avea loc în luna septembrie a anului 2024, iar după noile măsuri ce vor fi aplicate în noua lege a pensiilor, peste un milion de pensionari nu vor beneficia de pensii majorate. Cei ce se află în această categorie vor rămâne cu indexarea de 13,8%.
Pensionarii ce nu vor primi o majorare după recalcularea pensiilor din septembrie
Casa Națională de Pensii se află în faza finală a demersurilor pentru recalcularea pensiilor, mai exact acum se discută contractarea sistemului informatic avansat, astfel încât să faciliteze procesul de digitalizare și recalculare a dosarelor de pensii. După această ultimă etapă, cea de digitalizare, cele 5 milioane de dosare de pensii din România vor fi recalculate, urmând ca în luna septembrie, românii să primească noile pensii.
La începutul anului 2024, pensionarii din România au primit o majorarea pensiilor cu 13,8%, iar majoritatea se așteaptă ca după recalcularea de la data de 1 septembrie să primească mai mulți bani
Citește și: Vești bune pentru pensionarii din România. Seniorii vor avea parte de majorări semnificative în fiecare an
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Până în prezent, aproximativ 95% din totalul dosarelor au fost digitalizate, iar începând cu luna mai și până în luna august, românii vor urma să primească deciziile de recalculare, astfel încât în luna septembrie să primească noile pensii, după recalculare. Estimările arată că peste 3 milioane de români vor avea parte de o a doua majorare după recalcularea pensiilor din septembrie.
Deși peste 1,6 milioane de pensionari din România nu vor avea parte de a doua majorare după recalcularea pensiei din septembrie, aceștia vor primi majorări mai mici în anii următori, întrucât indexarea cu rata inflației se
va face la procentul recalculat.Fostul ministru al Muncii a anunțat cine sunt românii ce vor primi indemnizația minimă socială
Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a dezvăluit care este perioada minimă de cotizare pentru un român, astfel încât să primească indemnizația minimă socială, în valoare de 1.281 de lei. Potrivit noii legi a pensiei, un român este nevoit să muncească 15 ani pentru a primi pensia minimă.
”Este stagiul minim de cotizare, un lucru prevăzut în toate legislațiile naționale ale statelor membre din Uniunea Europeană, este o prevedere pe care noi am avut-o și în legea actuală, pentru că atunci când contribui într-un sistem ai nevoie de o anumită perioadă de contribuție minimă pentru a putea avea beneficii ulterior din acel sistem.
Acum la noi este 15 ani, am păstrat acest stagiu minim, nu am crescut nici stagiul minim, nici stagiul standard, și pentru mame am introdus această noutate care a mai fost discutată și în Legea 127
și am discutat foarte clar cu Comisia Europeană și cu Banca Mondială și am ajuns la această prevedere cu șase luni pentru fiecare copil”, a explicat Marius Budăi, potrivit adevarul.ro.