Din 7 februarie, în fiecare luni şi marţi, de la ora 23:30, imediat după “Fiica ambasadorului”, iubitorii serialelor turceşti vor putea urmări la Kanal D o nouă producţie de succes: “Ramo”.
Telespectatorii îl vor recunoaşte în mijlocul acţiunii, în rolul principal, pe Murat Yildirim, unul dintre cei mai talentaţi şi apreciaţi actori ai Turciei, pe care l-au urmărit în “ASI – împotriva destinului” şi în “Dragoste şi ură”, ambele producţii difuzate de Kanal D.
Serialul spune povestea inspirată din realitate a lui Ramo, un om care se revoltă împotriva unui sistem sufocant, nedrept. Producţia face radiografia unor conflicte de familie, a prieteniei, dragostei şi a nevoii de justiţie.
Totul se petrece într-un orăşel din sudul Turciei, dominat de sărăcie şi corupţie.
Ramo este liderul unui grup infracţional, cu reguli proprii şi specializat în furtul de benzină, acţionând pentru o puternică familie a comunităţii, ce controlează întreaga zonă. În tot acest climat al nedreptăţii, în Ramo se trezeşte spiritual justitiar, acesta întelegând răul care se propagă asupra întregii comunităţii în care trăieşte.
Revolta este consecinţa iubirii pentru cei dragi, în cazul lui Ramo.
Rana sufletească cea mai adâncă a lui Ramo este factorul declanşator al dorinţei lui de luptă cu toată lumea. Razboiul lui nu va fi doar împotriva duşmanilor, ci şi împotriva familiei pentru care lucrează, a prietenilor. Mai mult decât atât va fi o luptă cu el însuşi. În tot acest tumult de sentimente şi evenimente, cel mai mare test al său va fi dragostea, pentru că singura femeie pe care o va iubi este Sibel (Esra Bilgic), fiica celui împotriva caruia se ridică la luptă.
Nu pierdeţi din 7 februarie, în fiecare luni şi marţi, de la 23:30, imediat după “ Fiica ambasadorului”, un serial plin de emoţie şi acţiune: “Ramo”!
Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.
Daniel Baciu, președintele CNPP, a dezvăluit noi informații despre cei 400 de lei pe care trebuie să îi primească pensionarii în luna aprilie, dar și despre mica recalculare.
Patricia de la Casa iubirii, apariție de senzație în mediul online! Iată cum arăta concurenta pe când avea 20 de ani și cât de mult s-a schimbat de atunci!