Răspunsul incredibil al Dianei Șoșoacă la întrebarea „V-ați vaccinat pe furiș?” Ce i-a spus lui Denise Rifai

Author: Amalia Georgescu
Actualizat: 25 nov 2022, 08:20

Diana Șoșoacă a dezvăluit dacă s-a vaccinat sau nu împotriva coronavirusului 

Sursa: Captură KANAL D

Diana Șoșoacă a susținut public că este împotriva vaccinului anti-Covid-19, explicând clar și motivele pentru care nu se vaccinează. După ce s-a scris că s-ar fi vaccinat pe furiș, senatoarea a reacționat.

Diana Șoșoacă a recunoscut în repetate rânduri că este împotriva restricțiilor impuse în timpul pandemiei de coronavirus, dar și împotriva vaccinării. Întrebată dacă s-a vaccinat pe furiș, Diana Șoșoacă s-a grăbit să răspundă, dorind să lămurească informațiile false care au apărut despre ea în spațiul online.

S-a vaccinat sau nu Diana Șoșoacă împotriva coronavirusului? 

Diana Șoșoacă s-a declarat împotriva vaccinului pentru coronavirus, senatoarea fiind de părere că serul poate avea efecte nocive asupra organismului pe termen lung, printre ele și sterilitatea. Cu toate acestea, au apărut în spațiul public informații potrivit cărora Diana Șoșoacă s-ar fi vaccinat.

În emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Diana Șoșoacă a subliniat că nu s-a vaccinat anti-Covid-19 și că nu ar face acest lucru niciodată. Senatoarea a vorbit din nou despre efectele adverse ale vaccinului, susținând că acesta poate provoca sterlitate și amintind și despre controversa legată de bluetooth.

„Doamne ferește, nu aș face lucrul acesta nici dacă aș vrea să mă sinucid. Nu sunt cobai și nu voi face niciodată jocurile big pharma și ale acestor trădători care vor să instituie noua ordine mondială. Cât despre bluetooth, nu e făcut de mine, sunt studii științifice care arată aceste lucruri. Încă nu se știe ce înseamnă acele coduri care apar la persoanele vaccinate, numai anumite telefoane le detectează. Au început să vaccineze maturii, de 40 de ani, o generație ține în jur de 15-20 de ani, vaccinezi copiii de la 5 la 20 de ani, tinerii de la 20 la 35 și apoi 35-40-50. În condițiile acestea, ai afectate trei generații, am și explicat lucrul ăsta, le-am dat mură în gură, link-uri către ce înseamnă generație, ai 3 generații afectate și nu o spun eu, că sunt afectate de sterilitate, o spun chiar studiile Pfizer.

Aceste studii le citeam pe data de 10 februarie 2021 în Parlamentul României, când s-a supărat AUR-ul pe mine pentru că mi-am permis să fac publice aceste cercetări. Niciodată nu am spus altceva decât lucruri oficiale.”, a spus Diana Șoșoacă.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Citeste si: Ce salariu are Diana Șoșoacă în Guvernul României. Senatoarea are o avere imensă

Diana Șoșoacă a protestat în repetate rânduri împotriva vaccinului, dar și împotriva restricțiilor pe care autoritățile din România le-au impus pentru a ține sub control pandemia de coronavirus. Mai mult decât atât, senatoarea a refuzat să poarte masca de protecție, inclusiv în interiorul instituțiilor statului, fapt pentru care a fost trasă la răspundere de mai multe ori.

Diana Șoșoacă a dezvăluit că nu crede în coronaviurs și nici în metodele privind combaterea virusului care a dat naștere pandemiei. 

Citeste si: Câți copii are Diana Șoșoacă! Puțină lume știe cu ce se ocupă moștenitorii senatoarei