Tragedia de pe Jepii Mici, unde Diana și-a pierdut viața după ce a fost atacată de un urs, ia o întorsătură neașteptată, aducând noi detalii care ar putea schimba complet percepția asupra evenimentelor.
Băiatul care o însoțea pe Diana a abandonat-o
Diana, aflată într-o drumeție alături de iubitul ei, a fost atacată de un urs și și-a pierdut viața într-un mod tragic.
Un martor prezent în zonă în momentul atacului a oferit o declarație detaliată, sugerând că iubitul Dianei ar fi fost văzut coborând singur de pe traseu în timp ce fata se confrunta cu ursul. Martorul a povestit că a auzit țipetele fetei și chiar a întâlnit iubitul acesteia, care cobora de pe traseu fără să răspundă la salut.
„A apărut pe Facebook declarația unui martor care a fost în zonă, s-a întâlnit cu individul și a auzit fata certându-se cu ursul. Conform postării, băiatul era singur și cobora: <<Când am ajuns în poienița de la refugiu, l-am văzut pe bărbat, am salutat dar nu a răspuns. Primul gând a fost: ce ciudat, un ciudat.>>”
Martorul a relatat că, în timp ce urca pe poteca de pe Valea Jepilor, a auzit sunete neobișnuite venind din spate, de la refugiul Salvamont. La scurt timp, a devenit clar că sunetele proveneau de la o femeie care încerca să gonească un urs. Apoi, sunetele s-au oprit brusc, fără urlete sau alte zgomote, doar cu vocea fermă a unei femei care încerca să alunge animalul.
Legat de fată zice așa: „Urcam pe potecuță când am început să auzim ca un fel de bolborosit de voci, mi se părea că sunetul vine din spate, adică de la refugiul Salvamont. Cu doi pași pe care noi i-am făcut mai sus, sunetul a devenit mai clar. O femeie gonea ursul, exista acolo o intensitate a confruntării și apoi brusc liniște. Nu urlete, nu nimic, doar vocea ei fermă pusă pe gonit animalul.”
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie
Citește și: 99% dintre dosarele de pensii au fost recalculate! Casa Naţională de Pensii va începe să trimită deciziile
Bărbatul care o însoțea pe tânără ar avea ceva de ascuns
După ce a făcut o poză la cascadă, martorul a realizat că aceasta a fost făcută la ora 13:58, ceea ce înseamnă că întreaga confruntare a avut loc cu puțin timp înainte, între 13:50 și 14:00. Martorul a mai adăugat că, din relatările ulterioare din presă, a aflat că Diana a căzut de pe poteca îngustă de pe Valea Jepilor direct în vale, fiind atacată de urs.
„Am făcut o poză la cascadă, pe care m-am uitat ulterior și arăta 13.58. Câteva momente, minute mai devreme se auzise vocea. Deci ancora în timp există. Pentru fată, lucrurile s-au încheiat în punctul acela. 13:50- 14:00. Mi-a fost clar ulterior. Ce n-am știut e că ea de pe poteca îngustă de pe Valea Jepilor a căzut fix în vale, din relatările din presă ulterioare, și că ursul fix cu ea acolo.”
Cazul Dianei a împărțit internetul în două tabere: unii consideră că incidentul a fost un accident tragic, iar cei doi tineri ar fi trebuit să ia măsuri de precauție înainte de a pleca pe traseul Jepii Mici. Alții cred că tânărul este vinovat și că ascunde ceva legat de tragedie. În mediul online, au apărut speculații conform cărora pe telefonul Dianei ar exista filmări care ar putea clarifica evenimentele din ziua fatidică.
„Nu vreau să speculez, însă am o presimțire că pe telefonul ei există niște filmări edificatoare. Și, poate, și pe al lui”, este unul dintre comentariile care a apărut pe internet.