Emoțiile ating cote maxime în Casa Iubirii, după ce Corina și-a exprimat dorința de a pleca din casă. Tristețea s-a așternut în Casa Iubirii, concurenții sunt dărâmați de decizia tinerei și nu-și pot închipui că aceasta ar putea pleca.
Corina vrea să părăsească Casa Iubirii
Corina a pășit în Casa Iubirii încrezătoare și determinată. Aceasta a sperat că îți va găsi sufletul pereche în cadrul competiției, însă, după aproape două săptămâni de când este în casă, a declarat, printre lacrimi, că își dorește să plece acasă.
Fetele și băieții au rămas surprinși, dar și dezamăgiți de decizia Corinei de a pleca din competiție.
”Aș vrea să țineți cont de ce v-am spus acum și să faceți treaba asta în gală”, a spus Corina epuizată.
Kinga este afectată de decizia Corinei
Kinga s-a arătat foarte afectată de decizia Corinei, spunând că nu ar mai putea rămâne în casa dacă prietena ei ar pleca. De asemenea, Flavius a mărturisit că va pleca odată cu ea în cazul în care chiar va fi eliminată din Casa Iubirii.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
”M-am gândit că aș vrea să fu eliminată”, a spus Corina, lăsându-i mască pe concurenți.
”Ce?! Nu, nu, nu. Doamne, Corina, mie nu îmi vine să cred. Dacă tu vrei să pleci, și eu vreau să plec”, a spus Falvius.
”N-aș mai putea să stau aici fără Cori”, a
spus și Kinga, la rândul ei.Cristian o sfătuiește pe Corina să nu părăsească competiția, mai ales că și-a dorit foarte mult să fie aici și ar fi păcat să dea cu piciorul la tot.
”Hai să profităm de ocazia asta și să ne simțim bine. Ne jucăm, ne trece. Știi și tu cât ai așteptat momentul ăsta.