Răsturnare de situație în cazul bebelușului răpit de la Maternitatea din Bacău. Mama ar fi vrut, de fapt, să-și vândă copilul presupusei răpitoare

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 28 apr 2025, 10:02

Bebelușul a fost răpit de la Maternitatea din Bacău

Sursa: observatornews.ro

Un caz alarmant a zguduit Spitalul Județean de Urgență din Bacău, unde un nou-născut a dispărut din maternitate sub privirile personalului medical.

UPDATE: Luni, 28 aprilie, surse judiciare, citate de MEDIAFAX, au transmis, că bebelușul nu ar fi fost răpit, ci luat din maternitate cu acordul mamei sale, care ar fi avut o înțelegere cu răpitoarea de 19 ani. Mama urma să primească o sumă de bani din partea tinerei, în schimbul unuia dintre băieții gemeni pe care i-a adus pe lume miercuri.

Deși mama adusese pe lume gemeni, la un moment dat aceasta a observat lipsa unuia dintre bebeluși și a alertat cadrele medicale.

După nouă ore tensionate, bebelușul răpit din Spitalul Județean de Urgență din Bacău a fost găsit și readus în siguranță lângă familie, iar tânăra de 19 ani care îl luase se află acum în custodia polițiștilor.

Anchetatorii iau în calcul o nouă ipoteză în cazul bebelușului răpit de la Maternitatea din Bacău 

Investigațiile în curs conturează o ipoteză neașteptată: mama micuților ar fi fost, posibil, implicată în presupusa răpire de la Maternitatea din Bacău. Surse apropiate cazului susțin că mama gemenilor, care mai are acasă alți trei copii, ar fi

avut cunoștință despre dispariția bebelușului și chiar ar fi încercat să îl vândă. Polițiștii urmează să stabilească, prin continuarea anchetei, circumstanțele reale ale acestui incident dramatic.

În urma sesizării dispariției, zeci de polițiști s-au mobilizat pentru a-l găsi pe copil.

„Copilul a fost identificat în locuinţa unei tinere de 19 ani din municipiul Bacău. Tânăra de 19 ani se află în custodia poliţiştilor şi cercetările continuă pentru lămurirea tuturor aspectelor”,

a transmis Gabriel Dumitrache, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Citește și: Răsturnare de situație în cazul gravidei decedate într-un spital din Botoșani. La ce soluție a recurs medicul de gardă pentru a scăpa de despăgubiri

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Pensionarele trebuie să știe asta! Noi reguli în 2025 pentru cardurile de alimente. Când se vor livra banii

Deși maternitatea este păzită, tânăra care a sustras bebelușul a reușit să părăsească incinta fără a fi observată de personal. Singurele dovezi clare ale deplasării acesteia provin din imaginile înregistrate de camerele de supraveghere. Mama gemenilor a descoperit dispariția în momentul în care a venit să își alăpteze copiii.

„A ieşit la o ţigară. Cât poţi să fumezi o ţigară? 2, 3, 5, 10 minute.

S-a dus sus şi din doi nu a mai găsit decât un copil”, a povestit o rudă, potrivit sursei citate.

Ce mărturisiri face familia bebelușului răpit de la Maternitatea din Bacău 

Scenele din spital au devenit tensionate. Familia a relatat că, în timp ce mama discuta la telefon, o asistentă a acuzat-o că ar fi luat copilul și l-ar fi ascuns.

„Cineva dintre asistente, nora mea fiind cu mine în telefon, ţipa foarte tare la ea că a luat copilul şi l-a dus undeva. O învinovăţea pe ea. Nu avea cum să fugă cu copilul. Dacă îl lua şi pe celălalt, da. Şi nu o găsea pe mamă”, a declarat bunica micuțului.

Citește și: A fost găsită tânăra din Mureș, răpită de fostul iubit. Bărbatul este în continuare căutat de polițiști

Revolta în familie a crescut și mai mult din cauza lipsei de răspunsuri din partea personalului medical: „Ce făceau acele doamne care erau de serviciu când s-a furat copilul? De ce nu ne dau informaţii să ştim şi noi? Este o pază la poartă. După jumătate de oră a coborât un doctor şi mi-a spus: Staţi liniştiţi, nu vă agitaţi. Nu este cazul să vă agitaţi”.