Răsturnare de situație în dosarul accidentului cumplit de la 2 mai, după ce magistrații de la Curtea de Apel din Constanța au admis cererea de recuzare a judecătoarei Ancuța Popoviciu. Aceasta nu va mai avea dreptul să judece ultimul termen din dosarul în care Vlad Pascu a fost trimis în judecată, iar procesul va fi reluat de la zero. Solicitarea a fost depusă de părinții tinerilor care au murit în accidentul tragic provocat de Vlad Pascu anul trecut, și a fost judecată în regim de urgență.
Răsturnare de situație în dosarul accidentului de la 2 mai
Situație neașteptată în dosarul lui Vlad Pasu, care este judecat pentru moartea celor doi studenți, Roberta și Sebi. Procesul va fi reluat de la zero, după ce magistrații de la Curtea de Apel din Constanța au admis cererea de recuzare a judecătoarei. Ancuţa Popoviciu ar fi urmat să judece termenul de mâine, când solicitase inclusiv prezența fizică a lui Vlad Pascu în sală.
Tot în cursul zilei de ieri, când a avut loc termenul din al doilea dosar pe numele Pascu, în care este implicată toată familia, tatăl lui Vlad Pascu a avut o atitudine neașteptată, iar mama acestuia s-a ascuns o oră în baia Tribunalului, potrivit observatornews.ro.
Reamintim că primul termen în procesul lui Vlad Pascu a avut loc pe 22 februarie, la ora 9.00, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost amânat pentru ora 12.30 deoarece Pascu avea termen și la Tribunalul Constanța, pentru a scăpa de arestul preventiv, dar acea cerere a fost respinsă.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Când procesul a fost reluat, judecătoarea din dosar a constatat că Vlad Pascu nu are apărare, deoarece unul dintre avocații săi s-a retras din dosar, iar celălalt a menționat că protestează, fiind solidar cu acțiunea declanșată de Baroul București și a cerut ca următorul termen să fie acordat după 29 februarie. Ulterior, judecătoarea a dispus ca următorul termen să aibă loc pe 14 martie și a emis o adresă către Baroul Constanța, în vederea desemnării unui avocat din oficiu pentru Vlad Pascu, pe tot parcursul procesului.
Părinții celor doi studenți morți s-au plâns de atitudinea judecătoarei
Încă de la primul termen, părinții lui Sebi și cei ai Robertei au fost nemulțumiți de atitudinea pe care Ancuța Popoviciu a avut-o în sala de judecată. Astfel, ei au declarat jurnaliștilor că atunci când ea a intrat în sală ar fi mestecat gumă. Ulterior, judecătoarea a cerut buletinul tânărului mort în accidentul rutier despre care nu știa că a decedat. Dar acestea nu ar fi fost singurele gafe pe care Ancuța Popoviciu le-ar fi făcut. Chiar Adrian Cuculis, avocatul uneia dintre familiile victimelor, a precizat că și la termenul din data de 9 mai au continuat întrebările nepotrivite din partea judecătoarei.
„A întrebat doamna judecător dacă acești copii mergeau către punctul unde au fost accidentați, ca și cum acel punct ar fi fost, nu știu, un loc de distracție sau…Nu, pur și simplu era pe drumul județean, în fața unei baze militare și atâta tot. Sigur că și întrebarea dacă familia Robertei s-a prezentat la înmormântarea ei a fost de-a dreptul ridicolă, dar trecând peste toate elementele acestea au fost zeci de întrebări adresate”, a spus Adrian Cuculis, în urmă cu puțin timp, conform sursei citate mai sus.