Pentru Faimoși și Războinici, cel mai greu moment este cel în care trebuie să facă nominalizări. De cele mai multe ori, decizia este una foarte dificilă, mai ales că deja s-au legat prietenii în cadrul competiției. Iată pe cine au nominalizat Războinicii spre eliminare în această seară.
Cine se află în pericol de eliminare la Survivor România 2021? Iată cum au votat Războinicii
În cadrul consiliului din această seară, echipa Războinicilor a făcut nominalizări și asta pentru că ei au pierdut cel de-al doilea joc de imunitate al săptămânii la Survivor România 2021. Lupta a fost una strânsă, însă în final, Faimoșii au ieșit învingători, scorul final fiind de 10 la 7 în favoarea acestora, punctul decisiv fiind adus de Elena Marin.
Pentru Războinici, consiliul de nominalizare din această seară a fost unul dificil. Astfel, în urma voturilor exprimate, concurenții au decis că Albert ar merita să părăsească competiția. Daniel Pavel a făcut anunțul, iar imediat după a vrut să afle care este părerea concurentului despre această nominalizare.
„Albert, tu ești nominalizat spre eliminare din echipa Războinicilor în această seară.”, a spus Daniel Pavel.
Se pare că decizia Războinicilor nu l-a luat prin surprindere pe Albert, acesta dezvăluind că se aștepta ca cei din echipă să îl nominalizeze.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
„Da, mă așteptam, domnul Dan. Am avut, oricum, niște discuții cu colegii înainte, mi s-au spus motivele, mă așteptam, nu este o surpriză. Fiecare și-a spus părerea, unii au votat din punct de vedere social, alții din punct de vedere sportiv. Ăsta este Survivor, trebuie să votezi, știu în ce m-am băgat și merg mai departe. Randamentul meu sportiv, cel puțin pe partea de îndemânare, o recunosc, a fost mai slab, dar nu cred că doar ăsta a fost motivul, din partea unora, cel puțin.
Discursul lui Albert a deranjat-o pe Mellina și a făcut-o să reacționeze.
„Numai clișee. Vorbești foarte mult în clișee, deci nu spui ce simți, frate. Jur, vorbești numai în clișee.”, i-a spus Mellina lui Albert.
Astfel, în această săptămână, în pericol de eliminare se află Andreea Antonescu din echipa Faimoșilor și Albert din echipa Războinicilor. Votul publicului va face din nou diferența, astfel că în consiliul de eliminare de duminică va părăsi competiția concurentul aflat pe ultimul loc în topul preferințelor celor de acasă.