Războiul tarifar declanșat de Donald Trump a fost, în cele din urmă, plătit din buzunarul americanilor, prin scumpiri și opțiuni reduse pentru milioane de produse.
Deși tarifele vamale sunt adesea prezentate drept arme economice menite să lovească partenerii externi și să protejeze industriile interne, realitatea economică este mult mai complexă. Începând cu 2018, administrația Trump a lansat un val de tarife asupra unei game variate de bunuri importate – de la oțel, aluminiu și componente industriale, până la produse de consum larg, electronice, electrocasnice, jucării, mobilier și îmbrăcăminte.
Administrația Trump a susținut că tarifele vor fi plătite „de China, nu de americani”. Însă economiștii, datele federale și realitatea din magazine au contrazis această afirmație.
Rezultatul? Prețuri mai mari pentru milioane de produse de larg consum, de la telefoane mobile și laptopuri, până la frigidere, mașini de spălat, biciclete, mobilier și produse alimentare.
Scumpiri masive, opțiuni mai puține: cum s-a simțit războiul tarifar în viața de zi cu zi
Pentru milioane de gospodării americane, impactul tarifelor a devenit vizibil pe eticheta de preț. Un raport al Federal Reserve Bank of New York estima că, până în 2020, costul suplimentar anual pentru o familie medie americană generat de tarife era de aproximativ 800-1.000 de dolari. În unele cazuri, acest impact a fost direct – o mașină de spălat mai scumpă, un televizor mai costisitor sau un frigider cu preț crescut cu câteva sute de dolari față de anul precedent. În alte cazuri, scumpirea a fost difuză, ascunsă în prețul unor produse intermediare sau în lipsa de alternative pe raft.
Electrocasnicele au fost printre cele mai afectate categorii. După impunerea tarifelor asupra oțelului și aluminiului – materiale esențiale în fabricarea acestor bunuri – marii producători precum Whirlpool sau LG au majorat prețurile cu până la 20%. Într-o piață dominată de concurență pe preț, aceste majorări au fost inevitabil resimțite de consumatori. Mai mult, tarifele asupra componentelor electronice din China au dus la scumpirea produselor IT – telefoane, laptopuri, tablete – în special cele din gamele de buget.
Un alt exemplu notoriu a fost cel al bicicletelor. Tarifele de 25% asupra bicicletelor și componentelor produse în China au determinat o creștere cu 10-15% a prețurilor finale, afectând în special familiile și utilizatorii urbani. Importatorii au fost puși în fața dilemei de a majora prețurile sau de a căuta noi furnizori – proces care necesită ani de ajustări, investiții și riscuri logistice. Nici sectorul mobilierului nu a fost cruțat: numeroase piese importate din China sau Vietnam – canapele, mese, scaune – au cunoscut scumpiri semnificative, accentuate și de problemele de transport generate de pandemie.
Pe lângă scumpiri, consumatorii s-au confruntat și cu o scădere a opțiunilor disponibile. Tarifele au descurajat unele companii să mai importe anumite produse, ceea ce a dus la goluri în stocuri și dispariția unor game accesibile. Retaileri precum Walmart, Target și Home Depot au semnalat probleme de aprovizionare, costuri logistice crescute și presiuni asupra marjelor de profit. Deși au încercat să-și diversifice rețelele de furnizori, procesul a fost anevoios și costisitor.
În paralel, tarifele au afectat și companiile mici și mijlocii, care nu aveau puterea financiară de a absorbi noile costuri sau de a-și reloca lanțurile de aprovizionare. Aceste afaceri, deseori dependente de componente sau produse finite importate, au fost nevoite fie să își reducă oferta, fie să opereze cu prețuri mai mari și riscul pierderii clienților. În lipsa unor excepții sau mecanisme de compensare eficiente, micii antreprenori au devenit victime colaterale ale unei politici comerciale agresive.
Un alt canal indirect prin care consumatorii au fost afectați a fost prin scumpirea construcțiilor și renovărilor. Materiale de bază precum cuprul, aluminiul, fierul și echipamentele electrice au înregistrat creșteri de preț, ceea ce a făcut ca proiectele de locuințe sau îmbunătățiri domestice să devină mai costisitoare. Aceasta a dus la amânarea unor investiții rezidențiale și la scăderea cererii în anumite segmente ale pieței imobiliare.
În total, tarifele au acționat ca o formă ascunsă de taxare a consumului, cu efect regresiv: gospodăriile cu venituri mai mici, care depind în mai mare măsură de produse accesibile și de reduceri, au fost cele mai lovite. Departe de a întări clasa de mijloc, politica tarifară a dus la o redistribuire inversă a costurilor, penalizând exact acei consumatori pe care promitea să-i protejeze.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: Întârzie pensia pentru luna mai? La ce să se aștepte pensionarii, de această dată
Iluzia independenței economice și costul real al protecționismului
Unul dintre argumentele centrale ale administrației Trump a fost ideea de independență economică: că prin impunerea tarifelor, SUA va stimula producția internă, va crea locuri de muncă și va reduce dependența de importuri. În realitate, însă, aceste obiective s-au dovedit dificil de atins și, în unele cazuri, contraproductive. Producția internă nu a crescut proporțional cu așteptările, iar multe companii au preferat să-și mute lanțurile de aprovizionare din China în alte țări cu costuri similare, dar nu să revină în SUA.
De exemplu, în sectorul electrocasnic, în ciuda tarifelor, nu s-a înregistrat o explozie a noilor fabrici americane. Costurile forței de muncă, reglementările și lipsa infrastructurii specializate au continuat să facă dificilă relocalizarea producției. În plus, industria americană este profund integrată în rețele internaționale, iar separarea de acestea presupune pierderea de competitivitate și creșterea costurilor.
În loc să creeze un mediu economic protejat și predictibil, tarifele au alimentat incertitudinea. Companiile nu știau cât vor dura măsurile, care vor fi produsele vizate în următoarea rundă sau ce excepții se vor acorda. Această lipsă de claritate a descurajat investițiile pe termen lung, a afectat planificarea financiară și a redus apetitul pentru inovare. Într-un climat în care riscul politic devine un factor economic major, stabilitatea și încrederea sunt rapid erodate.
Mai mult, tarifele au dus la tensiuni diplomatice cu aliații tradiționali ai SUA. Uniunea Europeană, Canada, Mexic și Japonia au criticat politicile unilaterale ale Washingtonului, argumentând că partenerii strategici sunt tratați nedrept și că tarifele subminează cooperarea globală. Aceste tensiuni au dus la răspunsuri similare – tarife de retorsiune – care au afectat, la rândul lor, consumatorii americani. Astfel, politica protecționistă a generat un cerc vicios: măsuri punitive reciproce, scumpiri, reducerea opțiunilor și polarizare economică.
La nivel teoretic, tarifele pot funcționa în anumite condiții, mai ales pe termen scurt, pentru a proteja industrii emergente sau strategice. Însă, aplicate generalizat, fără coordonare internațională și într-un mediu economic hiperconectat, ele tind să afecteze exact bazele pe care ar trebui să le întărească. În cazul administrației Trump, tarifele nu au reușit să reducă semnificativ deficitul comercial, nu au declanșat o renaștere industrială internă și nu au sprijinit sustenabil clasa de mijloc americană. În schimb, au transformat cumpărăturile de zi cu zi într-un efort financiar mai mare pentru milioane de americani.
Consumul intern – motorul principal al economiei SUA – a fost încetinit nu de lipsa de dorință, ci de reducerea puterii de cumpărare. În acest sens, tarifele au acționat ca un „impozit invizibil”, care nu apare pe fluturașul de salariu, dar se regăsește în fiecare bon fiscal. Iar când economia globală este marcată de volatilitate, schimbări climatice și tensiuni geopolitice, penalizarea consumatorului rămâne una dintre cele mai periculoase strategii.
Citește și: Cum au zdruncinat tarifele lui Trump echilibrul industriei auto globale
Citește și: Trump vs. Europa: ce a rescris războiul tarifar în comerțul global
Citește și: Tarifele lui Trump: protecție națională sau izolare periculoasă?