Fara sa tina cont ca defunctul tocmai urma sa fie coborat in mormantul unde avea sa-si doarma somnul vesnic, oamenii l-au intors de pe ultimul drum.
Suferind de cancer, Vasile Pruteanu si-a dat ultima suflare in spital, unde fusese internat de familie. Cum, in urma cu 4 luni, omul a fost si victima unei agresiuni, in ziua priveghiului rudele raposatului ar fi susotit ca poate cauza mortii ar fi loviturile incasate.
Asta chiar daca atunci, pe certificatul medico-legal, scria negru pe alb ca omul si-a pierdut doar cativa dinti. Vigilenti din fire, imediat ce-au auzit presupunerile indoliatilor, politistii si-au intrat serios in rol.
Convinsi ca au de-a face cu un omor, desi nimeni n-a facut vreo plangere, oamenii legii au redeschis cazul. Nici n-a mai contat ca lumea era gata-gata de ingropaciune, si le-au suflat mortul de sub nas, pentru inca o necropsie.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Abia dupa trei ore oamenii legii au adus sicriul inapoi, iar incredibilul caz, redeschis de o "barfa", a fost inchis.
Si cu mortul luat, si cu inmormantarea intrerupta, tot rudele au fost cele care au scos bani din buzunar pentru refacerea autopsiei.
Pai, sa nu se rasuceasca in mormant bietul nea` Vasile?