A fost dorinta ei sa vina aici. N-a vrut sa fie povara nimanui. O lumina launtrica a impins-o totusi…sa incerce sa uite de trecut si…sa puna un strop de culoare in viata ei "amara".

Cu miscari mai lente din cauza celor 86 de ani pe care-i duce-n carca, batrana tine pensula stransa intre degete si asterne culoarea cu grija. Incaruntita de suparari, doamna Olga a fost contabila vreme de trei decenii, dar a uitat de cifre.

Acum …traieste in culori.

Schita unei icoane, o pensula firava si un praf de culoare, atat ii trebuie acum pentru a zambi. O licarire in ochi ii tradeaza bucuria de a ne arata truda sa. Se ridica incet de pe scaun si cu pasi tremuranzi isi fixeaza privirea spre peretele acoperit de capodoperele facute de mainile ei.

Cu la fel de mare liniste sufleteasca, si doamna Gabriela ii impartaseste aceasta bucurie sfanta. Prefera

peisajele. Florile ii redau zambetul de altadata. N-ar fi banuit niciodata ca la 72 de ani, verdele crud stropit pe hartia alba, insetata de acril o sa-i aminteasca de copilarie. Atunci se juca prin desen, acum ''vorbeste" prin pictura.

Tot ce gasim in acest colt de rai creat pe Pamant de aceste femei e bizar, dar placut pentru noi. Ne asteptam sa gasim bolnave sarmane rezemate de pereti umezi, ingalbeniti.

Ne resemnam la gandul ca vom auzi plansete de tristete si amintiri dureroase. Dar nimic din ce am gasit aici nu este trist.

Aici, totul are un sens, culoarea a sters demult negura lacrimilor. Si chiar daca nu totdeauna se gaseste cineva sa le cumpere icoanele, traiesc cu speranta ca Dumnezeu le e alaturi.

Pana acum au avut déjà 3 expozitii. Singuratatea e cea mai crunta pedeapsa pentru o fiinta.

Chiar daca omul e trecator, povestea lui ramane.