Imediat ce am prezentat la stiri drama lor, am si inceput pregatirile. Am plecat la drum cu masinile incarcate, ajutati de niste prieteni cu suflet mare. Nu a fost o intamplare ca era chiar 1 iunie, ziua in care toti copii, din orice colt al lumii, ar trebui sa fie fericiti.

Si, intr-adevar, nu stiu ce bucurie mai mare am fi putut face celor 5 copii ai familiei Slobodeanu, nici nu le venea sa creada cate au primit.

Prima care a spart gheata a fost Yasmine. Din pacate, apelul nostru la solidaritate nu a gasit ecou in sufletele constantenilor. Sa fi fost din cauza faptului ca familia Slobodeanu a mai primit si alte ajutoare, dar casa tot nu si-a construit?

Tatal copiilor pare hotarat acum sa zideasca o casa pentru copii. Iar autoritatile locale ne asigura ca va avea tot sprijinul. Unul din putinii sponsori ai campaniei s-a oferit sa doneze o cantitate insemnata de materiale.

Mai mult decat este nevoie pentru casa familiei Slobodeanu, asa ca materialele care raman vor fi daruite altor familii nevoiase.

Chiar daca putini au fost cei care au intins o mana de ajutor, au daruit din inima, chiar mai mult decat era nevoie, asa ca am pornit din poarta-n poarta sa ducem dulciuri si jucarii si altor copii necajiti. Ne-am oprit si in casuta unei fetite imobilizate la pat.

A suferit nu mai putin de 7 operatii si inca nu este complet vindecata. Am gasit-o de ziua copilului in pat, lucandu-se cu un telefon.

Am mers, emotionati mai departe. Dupa numai cativa pasi am intalnit o batrana. Ne astepta cu lacrimi in ochi in fata portii sa ne spuna cat de greu isi creste singura cei 3 nepoti. Vestea ca au venit cei de la Kanal D cu daruri s-a raspandit rapid, asa ca micutii s-au pregatit sa ne intampine, ca pe Mos Craciun.

Si daca tot am venit cu daruri, cum era sa uitam de cei mai necajiti dintre copii, cei care nu au pe nimeni. Asa cum ati vazut, putini au raspuns chemarii noastre de a ajuta niste bieti copii care-si duc zilele sub pamant. Si, totusi, am izbutit! Din darurile noastre, familia Slobodeanu isi va cladi, incet, incet o casuta, iar copiii necajiti din satul constantean Piatra au trait poate singurul 1 iunie din viata lor.

Si, poate la fel de important, ne-am demonstrat noua ca am ramas oameni.